UE investește 90 de milioane de euro în noi proiecte cu privire la sprijinirea sănătății solurilor

0
Publicat:

Comisia Europeană a decis să investească o sumă de 90 de milioane de euro în 17 proiecte noi de cercetare cu privire la misiunea UE de sprijinire a sănătății solurilor europene.

UE investește 90 de milioane de euro în noi proiecte pentru sănătatea solului Foto: Pixabay

Cele 17 noi proiecte de cercetare contribuie la misiunea Uniunii Europene cunoscută sub numele de „Un pact al solului pentru Europa”, precizând că proiectele vor viza refacerea şi protejarea sănătăţii solului, având drept scop producţia durabilă de alimente sănătoase, protejarea biodiversităţii, consolidarea rezilienţei la schimbările climatice şi contribuţia la obiectivele Pactului verde european, informează un comunicat de presă.

Proiectele reunesc 314 participanţi din 32 de ţări, inclusiv din România. Pe lângă statele membre ale UE, participă ţări asociate programului Orizont Europa (Israel, Kosovo, Norvegia, Serbia şi Turcia), dar şi ţări neasociate (Regatul Unit, Statele Unite, Canada şi Elveţia). La proiecte participă universităţi, instituţii de cercetare, IMM-uri, întreprinderi, ONG-uri şi autorităţi locale.

Proiectele vor aduce o gamă largă de beneficii pentru refacerea şi protejarea sănătăţii solului până în 2030, cum ar fi: crearea unui depozit de cunoştinţe şi date pentru a integra cunoştinţele în materie de cercetare şi inovare privind solul şi sănătatea solului; reducerea deşeurilor rezultate din prelucrarea alimentelor şi valorificarea reziduurilor în vederea producerii şi testării unor amelioratori de sol organici şi produse fertilizante; furnizarea de indicatori pentru măsurarea biodiversităţii solului şi a serviciilor ecosistemice (de exemplu, agroecosisteme şi ecosisteme forestiere); furnizarea de instrumente şi metode de identificare a surselor de poluare a solului şi de îmbunătăţire a punerii în aplicare a gestionării durabile şi rentabile a terenurilor în zonele urbane şi rurale; promovarea punerii în aplicare a practicilor agriculturii carbonului, a standardizării metodologiei şi a mecanismelor de certificare pentru contabilizarea carbonului în sol; dezvoltarea unui cadru pentru monitorizarea, raportarea şi verificarea eforturilor gestionarilor de terenuri în vederea sechestrării dioxidului de carbon şi a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră; elaborarea în comun de materiale, orientări, norme privind programa şcolară şi cursuri de formare privind educaţia în domeniul solului; crearea unei structuri de tip ghişeu unic pentru a sprijini, a extinde şi a promova viitoarea reţea de 100 de „laboratoare vii” şi „faruri” din cadrul misiunii „Sol”, care va începe să funcţioneze anul viitor; reducerea incinerării, a depozitării deşeurilor şi îmbunătăţirea recuperării nutrienţilor din deşeurile biologice.

Cele 17 proiecte noi au fost selectate de experţi independenţi, în urma unei cereri de propuneri lansate în 2022, care a primit 71 de candidaturi eligibile. Majoritatea proiectelor au început deja. Proiectele vor fi gestionate de Agenţia Executivă Europeană pentru Cercetare (REA). Mai multe detalii privind proiectele, inclusiv bugetul şi beneficiarii, pot fi găsite în prezentarea generală a proiectelor.

Instituite în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2021-2027, misiunile UE reprezintă o nouă modalitate de a oferi soluţii concrete la unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societatea. Misiunea UE „Un pact al solului pentru Europa” a fost lansată în septembrie 2021. Scopul său este de a conduce tranziţia către refacerea şi protejarea solurilor până în 2030. Acest lucru se va realiza prin crearea unei reţele eficace formată din 100 de „laboratoare vii” şi „faruri”, prin finanţarea unui program ambiţios de cercetare şi inovare cu o componentă solidă care vizează ştiinţele sociale, prin dezvoltarea unui cadru armonizat pentru monitorizarea solului în Europa şi prin sensibilizarea cetăţenilor cu privire la importanţa vitală a solului.

Împreună cu Strategia UE privind solul, cu propunerea de directivă privind monitorizarea şi rezilienţa solului (Actul legislativ privind monitorizarea solului), cu Observatorul european al solului (EUSO), cu politica agricolă comună (PAC) şi cu alte evoluţii în materie de politici, misiunea „Sol” face parte dintr-un cadru eficace pentru realizarea ambiţiilor Pactului verde. Aceste acţiuni joacă un rol esenţial în protejarea biodiversităţii, în obţinerea de apă şi alimente sănătoase şi în creşterea rezilienţei la dezastre naturale, cum ar fi incendiile de vegetaţie şi inundaţiile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate