TVA-ul a zăpăcit fondurile mutuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societăţile de Administrare a Investiţiilor (SAI) aşteaptă de aproape două luni lămuriri de la oficiali privind aplicarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) în cazul fondurilor mutuale de

Societăţile de Administrare a Investiţiilor (SAI) aşteaptă de aproape două luni lămuriri de la oficiali privind aplicarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) în cazul fondurilor mutuale de investiţii. Potrivit Codului Fiscal, societăţile care efectuează operaţiuni de administrare şi depozitare a titlurilor de participare sunt plătitoare de TVA. Numai că, un rând mai jos, scrie că "gestionarea fondurilor comune de plasament" este scutită de plata acestei taxe. De aici au plecat şi problemele. Unii administratori de fonduri spun că de fapt este vorba de o contradicţie în Codul Fiscal. "Uniunea Naţională a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC) a trimis către primul-ministru, în data de 5 decembrie 2006, o adresă prin care solicita scutirea de plata taxei pe valoarea adăugată a operaţiunilor legate de administrarea fondurilor mutuale", a declarat, pentru Adevărul, Adrian Tudose, director de comunicare la UNOPC. Până acum, oficialii nu au trimis niciun răspuns. Şi, cum luna ianuarie s-a terminat, SAI-urile trebuie să taie facturi pentru comisioanele de administrare. "Suntem în situaţia în care nu ştim ce să facem. Dacă SAI-urile sunt plătitoare de TVA, trebuie să schimbăm codul unic de înregistrare pentru a primi atribut fiscal", a declarat, pentru Adevărul, Dorin Dănescu, preşedintele Star Asset Management.

Dar problemele nu se opresc aici. "TVA-ul reprezintă cheltuieli în plus pentru fonduri. Şi cum toate cheltuielile sunt prevăzute în prospect, acesta va trebui modificat. Totodată, vor trebui schimbate şi contractele încheiate cu băncile depozitare", afirmă Tudose. La rândul său, Dan Ştifter, preşedintele EFG Eurobank Mutual Funds, precizează: "Aşteptăm o opinie calificată în baza căreia să acţionăm mai departe. Ca societate de administrare a investiţiilor trebuie să faci publice astfel de schimbări".

Aplicarea TVA la comisioanele de administrare a fondurilor mutuale are ca prim efect creşterea cheltuielilor şi, implicit, erodarea randamentelor. În străinătate se plăteşte această taxă. "Ar trebui amânată aplicarea acestei taxe măcar până când activele fondurilor vor ajunge la 2% din Produsul Intern Brut", afirmă Tudose. În prezent, activele fondurilor româneşti reprezintă doar 0,02% din PIB, pe când în Polonia procentul este de 5,8%, iar în Ungaria de 5,5%.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”