Transgaz nu ştie pe ce gaze se poate baza în viitor: a respins Planul de Dezvoltare pe perioada 2018 - 2027, inclusiv partea referitoare la gazoductul BRUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima şedinţă a acţionarilor Transgaz, care a avut loc astăzi, a scos la iveală date surprinzătoare: compania de stat nu ştie ce gaze vor fi extrase în viitor, astfel încât a respins Planul de Dezvoltare pe perioada 2018 – 2027, care cuprinde şi investiţiile în gazoductul BRUA.

Motivul invocat de companie, în adresa trimisă Bursei de Valori Bucureşti, este că nu sunt suficiente informaţii referitoare la gazele care urmează să fie extrase şi transportate astfel încât viitoarele investiţii să se suţină economic.

“Cu 1672809 de voturi Pentru reprezentând 19.092550% din numărul total de voturi exprimate, cu 7088765 de voturi Împotrivă reprezentând 80.907370% din numărul total de voturi exprimate şi cu 7 voturi Abţinere, reprezentând 0.000080% din numărul total de voturi exprimate, nu aprobă, la această dată, finanţarea ″Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2018 - 2027″, cu menţiunea că

este necesară suplimentarea Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale în perioada 2018-2027, cu informaţii referitoare la investiţiile care să asigure dezvoltarea reţelei de transport pe teritoriul României, la investiţiile în infrastructura existentă şi la cele necesare pentru realizarea angajamentelor luate faţă de Comisia Europeană (ex: realizarea interconexiunilor la volumele şi parametrii tehnici asumaţi), precum şi la suportabilitatea efortului financiar asumat”, se arată în decizia AGA transmisă Bursei de Valori Bucureşti.

Transgaz îşi planificase investiţii totale de 1,9 miliarde de euro pentru extinderea sistemului de transport al gazelor, potrivit Planului de Dezvoltare pentru perioada 2018-2027.

Cel mai important proiect este gazoductul BRUA (interconectorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria), pentru care s-au alocat următoarele investiţii:  faza 1 - în valoare de 478,6 milioane de euro, faza 2 - care va necesita 68,8 de milioane de euro, urmată de faza 3 - în valoare de 530 de milioane de euro.

Potrivit convocatorului AGA,  alte proiecte majore vizează dezvoltarea pe teritoriul României a coridorului sudic de transport, pentru preluarea gazelor de la ţărmul Mării Negre, unde vor merge 360 de milioane de euro.

Pentru dezvoltarea sistemului de transport al gazelor din partea de est al României vor fi alocate investiţii de 174 milioane de euro, iar pentru interconectarea SNT cu conducta de tranzit T1 şi reverse flow la Isaccea vor fi cheltuite 101 milioane de euro.

Totodată, interconectarea cu Ucraina va costa 125 de milioane de euro, iar cea cu Serbia - 42 de milioane de euro.

"Prin realizarea obiectivelor stabilite în Planul de dezvoltare pe 10 ani, 2018-2027, Transgaz doreşte să devină un important operator de transport gaze naturale pe piaţa internaţională a gazelor naturale, cu un sistem naţional de transport modernizat, inteligent, integrat la nivel european şi cu un sistem de management modern, aliniat la standardele de performanţă şi reglementările legislative internaţionale", se arată în documentul discutat de acţionari.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat