Topul celor mai sigure cartiere și orașe din România. Ce zone sunt de evitat

0
Publicat:

Locuitorii au evaluat cât de siguri se simt în orașele și cartierele lor, acordând note la afirmația: „Pot spune despre cartierul în care locuiesc că este unul sigur".

București este pe locul 21 în topul celor mai sigure orașe

În prezent, Brașov, Oradea și Cluj-Napoca sunt orașele din România în care locuitorii se simt cel mai în siguranță, conform indexului T.R.A.I., realizat de Storia – platforma cu anunțuri imobiliare lansată de OLX. Dintre cele mai sigure zece cartiere din țară, șapte sunt situate în Cluj-Napoca. Orașele care au primit un scor mai redus în ceea ce privește siguranța sunt Tulcea, Ploiești și Brăila. Indexul poate fi accesat pe trai.storia.ro și este instrumentul care adună atât date obiective, preluate din Google Traffic, Google Places, Airly, Storia, cât și date subiective preluate de la locuitorii din cartierele incluse pe platformă. Locuitorii au evaluat cât de siguri se simt în orașele și cartierele lor, acordând o notă la afirmația: „Pot spune despre cartierul în care locuiesc că este unul sigur".

Cartierele din Capitală în care locuitorii se simt în siguranță

Potrivit indexului T.R.A.I., Bucureștiul ocupă poziția 21 (scor 75,6) în clasamentul nivelului de siguranță perceput de români. Scorurile se interpretează în felul următor: cu cât scorul se apropie de 100, cu atât orașul sau cartierul respectiv este perceput a fi mai sigur. Zonele din București care sunt percepute a fi cele mai sigure, conform locuitorilor, sunt: Văcărești (scor 89,7), Aviatorilor (89,6), Pajura (87,6), Floreasca (87,5), Arcul de Triumf (87,5) și Drumul Sării (87,5). La polul opus, printre cartierele care au strâns un scor mai redus se numără Gara de Nord (scor 52,8), Ferentari (58,1), Unirii (59,4), urmate de cartierul Obor (61,2) și Colentina (62,8).

Cele mai sigure orașe din România, conform percepțiilor locuitorilor

În prezent, Brașovul ocupă primul loc în topul orașelor considerate cele mai sigure, cu un scor total de 83 de puncte, urmat de Oradea (81,8), Cluj-Napoca (81,5) și Sibiu (80,7). De asemenea, în topul celor 10 orașe în care românii se simt cel mai în siguranță, conform trai.storia.ro, se află și Râmnicu Vâlcea (80,4), Alba Iulia (79,7), Miercurea Ciuc (78,4), Sfântu Gheorghe (78,4), Iași (78,1) și Slatina (77,4). Scoruri puțin mai reduse au înregistrat orașele Tulcea (scor 68), urmat de Ploiești (68,6) și Brăila (70,6). Alte orașe cu scoruri mai reduse la nivelul siguranței sunt: Baia Mare (71,3), Slobozia (72), Deva (72,6), Călărași (73,5), Târgu Mureș (75,5), Bacău (73,9) și Satu Mare (73,9).

Pentru a completa datele obiective furnizate de T.R.A.I., am dorit să aflăm și părerea locuitorilor din țară cu privire la alți indicatori importanți, precum percepția lor asupra siguranței. Orașe precum Brașov, Oradea, Cluj-Napoca și Sibiu au obținut scoruri foarte ridicate în ceea ce privește nivelul siguranței, Cluj-Napoca remarcându-se cu șapte cartiere incluse în top 10. Conform datelor analizate, chiar și orașele cu scoruri mai scăzute au obținut peste 60 de puncte (din punctajul maxim de 100), indicând astfel că sunt, totuși, orașe destul de sigure. Un alt aspect interesant care a reieșit din datele noastre este că persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani se simt, în general, mai în siguranță (scoruri de peste 78), în timp ce persoanele de peste 65 de ani au prezentat, în medie, un scor puțin mai redus (74,7)”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

Cele mai sigure cartiere din țară, conform percepțiilor locuitorilor

Dintre cele mai sigure zece cartiere din țară, șapte sunt situate în Cluj-Napoca. Astfel, cartierul Andrei Mureșanu este considerat a fi unul foarte sigur (scor 92,9) și este urmat de Orizont din Buzău (91,7) și de cartierele Grigorescu (91,3) și Europa (91,3) din Cluj-Napoca. Alte cartiere din țară care sunt percepute a fi foarte sigure sunt Gruia (90,7) și Colonia Borhanci (90,4) din Cluj-Napoca, urmate de cartierul Scriitorilor – Brașov (90,4), Zorilor (90,3) și Bună-Ziua (90,3) din Cluj-Napoca și Valea Cetății (90,2) din Brașov.

Primele cartierele care au obținut scoruri mai scăzute în ceea ce privește percepția siguranței se regăsesc: Gara de Nord – București (scor 52,8), cartierul Vest din Tulcea (53,3) și Hotvon din Baia Mare (54,2). Alte cartiere cu scoruri mai reduse au fost și Bulevardul București din Ploiești (55,9), CET – Constanța (56,1), Transilvaniei – Buzău (56,7), Mihai Bravu din Ploiești (57,3), cartierul Palas din Constanța (57,4) și Ferentari – București (58,1).

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate