Tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani au intensificat căutările de locuri de muncă spre final de an. În ce domenii vor să se angajeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani au intensificat căutările de joburi spre final de an, iar aplicările lor au crescut cu 25% în noiembrie faţă de lunile trecute şi cu 67% faţă de anul trecut, arată datele transmise de reprezentanţii platformei de recrutare Bestjobs.

„Finalul de an vine cu noi schimbări în activitatea candidaţilor pe platforma de recrutare BestJobs. Principala tendinţă este creşterea interesului tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani de a-şi găsi sau schimba jobul, acest segment fiind cel mai dinamic în luna noiembrie comparativ cu celelalte luni ale anului, dar mai ales faţă de aceeaşi perioadă din 2020.”, au transmis reprezentanţii Bestjobs.

Potrivit acestora, peste 15% din totalul aplicărilor pentru joburi noi de pe platformă au fost din rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 24 de ani, peste nivelul de cel mult 12% înregistrat în lunile precedente. 

„Intensificarea căutărilor de joburi în această categorie de vârstă este o veste bună, în contextul în care datele Institutului Naţional de Statistică arată că aproape 20% dintre şomeri fac parte din segmentul de vârstă 15-24 ani.”, precizează sursa citată.

Celelalte categorii de vârstă active în căutarea de noi joburi sunt 35-44 de ani, cu 25% dintre aplicări şi 25-34 de ani cu 24% dintre aplicări. 

Activitatea candidaţilor se reflectă şi în tipurile de joburi la care aplică aceştia, astfel că joburile entry-level au atras 39% din totalul aplicărilor, pe când cele mid-level au înregistrat 47%. 

„Activitatea crescută în rândul tinerilor este un semn bun şi răspunde cererii din partea angajatorilor, care sunt în permanenţă în căutare de talente noi. Este cu atât mai bine cu cât datele oficiale arată că un procent îngrijorător de tineri sunt înregistraţi fără un loc de muncă, în ciuda faptului că oferte disponibile există. 

Încurajăm tinerii să îşi completeze în CV-uri experienţa acumulată prin proiecte din timpul facultăţii, programe de voluntariat, joburi de vară şi să nu ezite să aplice la joburile pe care le consideră potrivite”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs România.

Pe lângă Vânzări (cu 78.000 de aplicări), Financiar (cu 55.000 de aplicări) şi Management (cu 52.000 de aplicări), topul celor mai căutate domenii este completat de Call Center/ Client Service (cu 26.000 de aplicări) şi Marketing (cu 25.000 de aplicări). 

Judeţele în care candidaţii au aplicat cel mai activ în luna noiembrie sunt Bucureşti şi Ilfov, Timiş, Cluj, Braşov şi Prahova. Interesul pentru joburile remote a rămas la acelaşi nivel ca luna trecută, înregistrând 11% din volumul total de aplicări. 

Conform datelor Bestjobs, în topul angajatorilor cu cele mai multe oferte active pe platformă se numără cei din domeniul Vânzări, cu 13% din totalul de joburi, cei din Financiar, cu 13%, şi cei din Management, cu 10%. 

Mai mult de jumătate (53%) dintre poziţiile deschise în noiembrie s-au adresat specialiştilor (white-collars), 18% lucrătorilor (blue-collars) şi 16% candidaţilor înalt calificaţi (gold-collars). 

Citeşte şi: Rata şomajului a stagnat în octombrie. Aproape 20% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani nu au un loc de muncă

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite