Termenul de valorificare a producţiei pentru fermierii înscrişi în Programul Tomata, prelungit

0
Publicat:

Guvernul a aprobat, vineri, prelungirea termenului de valorificare a producţiei pentru fermierii înscrişi în Programul Tomata, a anunţat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Fermierii pot primi 3.000 de euro prin programul Tomata, Foto: MADR

Potrivit datelor transmise de Minister, în Ședința de Guvern din 30 iunie 2023 a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se prelungește valorificarea tomatelor și în perioada 1-15 iulie 2023, inclusiv.

De asemenea, actul normativ aprobat vineri modifică și termenul limită până la care se pot depune documentele justificative la direcțiile agricole județene, respectiv până la data de 18 iulie 2023, inclusiv.

Producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie, însă din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023, reprezentanții cultivatorilor de legume au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor și au transmis solicitări pentru prelungirea acestui termen.”, precizează reprezentanții MADR.

Aceștia subliniază că, din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, valorifică producția obținută circa 80% din numărul cultivatorilor înscriși în Program.

Conform datelor publicate de Minister, un număr de 22.295 de fermieri au depus cereri în cadrul Programului Tomata, până la data de 3 aprilie 2023, la nivelul Direcţiilor Agricole Judeţene.

Astfel, în județul Olt erau înscriși cei mai mulți - 7.070, urmmând județul Galați cu peste 5.700 de solicitanți, Dolj cu 1.936, iar în Giurgiu s-au înscris 1.881 de fermieri.

Cuantumul ajutorului de minimis este de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

Tot în aprilie, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, anunța că producţia de roşii a crescut constant în România de când se aplică programul Tomata, aceasta ajungând în 2022 la 760.000 tone, consumul fiind de 862.000 tone.

„Producţia de roşii a crescut constant din anul 2017, de când se aplică programul Tomata, producţia internă crescând de la 622.000 tone în 2016 la 753.000 de tone 2021 şi 760.000 tone în anul 2022, faţă de un consum uman de 862.000 tone.”, preciza Daea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate