Teodorovici, despre o posibilă criză: Trebuie să găsesc căi pentru ca întreaga economie să nu fie afectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor nu neagă o posibilă instalare a crizei economice în ţata noastră, afirmând că va găsi soluţia pentru ca economia românească să nu sufere, iar efectele să fie cât mai mici.

"Nu că ne aşteptăm (la o eventuală criză economică în 2019 – n. red.), dar noi trebuie să luăm măsurile care să facă şi o eventuală criză cu efecte cât mai mici faţă de ţara noastră, că dai drumul la investiţii în zona publică, în zona privată, că îţi asigură o dependenţă mai mică de spaţiul european pe relaţia comercială. Noi astăzi suntem undeva la 80% dependenţi, atunci trebuie să găsesc căi pentru ca întreaga economie să nu fie afectată", a adăugat şeful de la Finanţe.

România deţine un fond tampon în trezorerie undeva la 40 de miliarde de lei, care asigură o finanţare de circa 5-6 luni fără să intrăm în piaţă să ne finanţăm, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"Noi punem deoparte, ştiţi că avem un fond tampon în trezorerie. Noi facem acest lucru, ni l-a cerut acum câţiva ani de zile FMI şi am rămas cu această rezervă în trezorerie care ne asigură o finanţare undeva la 5- 6 luni. (...) În total avem undeva la 40 de miliarde de lei, dacă nu mă înşel, adică ne asigură finanţare, nouă ca ţară, undeva la 5-6 luni de zile fără să fie nevoie să intrăm în piaţă să ne finanţăm. Aceasta este o centură de siguranţă", a precizat Teodorovici, subliniind că în anul 2018 s-au pus deoparte,"câteva miliarde de lei".

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie