Teodorovici, despre modificările aduse SPV: Nu monitorizăm diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a infirmat faptul că vrea să urmărească fiscal românii din diaspora prin Spaţiul Privat Virtual, declarând că înrolarea în sistem rămâne opţională.

Ministerul Finanţelor a publicat miercuri un proiect de ordin în care susţine că este „necesară identificarea în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului «Spaţiul privat virtual» (SPV)”.

„Este practic o propunere pentru cei care trăiesc în afara ţării de a folosi astfel de sistem, de a se înrola în acest sistem, dacă doresc, în mod opţional, şi dacă acest lucru se doreşte, atunci prin ambasade şi consulate practic ei primesc acele parole pentru a intra în sistem, pentru a nu mai veni până în ţară pentru a lua aceste parole. Practic este o simplificare radicală şi este un mijloc de comunicare”, a declarat Eugen Teodorovici.

În context, ministrul a invocat şi directiva europeană pentru combaterea terorismului, care a fost transpusă în România, care prevede urmărirea şi declararea sumelor de bani mai mari mai mari de 2.000 de euro. „S-a spus într-un mod eronat şi total mincinos că cineva doreşte să impoziteze aceste sume trimise în ţară. Nu, este obligaţie europeană pentru ca acele sume trimise în ţară peste un anumit prag să fie să dovedită provenienţa pentru a evita activităţi de terorism şi alte astfel de activităţi, încă o dată, obligaţie europeană fiind”, a explicat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate