Teodorovici anunţă amânarea impozitării pensiilor speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsura impozitării pensiilor speciale nu fost inclusă în proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marţi pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Ministrul a precizat că impozitarea pensiilor speciale reprezintă un mecanism la care încă se lucrează şi va fi trimis în Parlament în perioada următoare.

"Eu merg mai departe. (Măsura - n. r.) nu e în ordonanţă (proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare - n. r.) pentru că este un mecanism la care încă se lucrează şi vom vedea în ce formă mergem mai departe, având în vedere că şi în Parlament există două iniţiative legislative, ştiţi foarte bine, şi atunci acest mecanism practic va fi trimis de Guvern într-o formă sau alta, vedem, fie ordonanţă, fie proiect de lege, care în septembrie ar trebui să fie închis ca şi subiect şi mai ales aş fi foarte interesat să văd acolo acei parlamentari care, ştiţi foarte bine, spuneau că fac foarte multe şi acum vor avea ocazia să facă ce au spus", a menţionat Teodorovici, citat de Agerpres.

Săptămâna trecută, ministrul Finanţelor afirmase că se lucrează la definitivarea formei finale. La momentul respectiv, varianta era: sub 2.000 de lei impozit zero, peste 2.000 lei impozit 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozit de 30% pe suma care depăşeşte 7.000 de lei şi de 900 lei plus 50% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 de lei.

Sursele citate au dat un exemplu de calcul în cazul unei pensii speciale de 18.500 lei: 2.000 de lei plafon lunar neimpozabil conform Codului fiscal, rezultă 16.500 lei suma luată în calcul. Impozitul pe venitul din pensie 16.500X10=1.650 lei. Taxa va fi de 900+50%X(16.850 - 10.000)=4.325 lei.

Marţi, Ministerul Finanţelor a publicat pe site un proiect de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în care nu se regăsesc prevederi referitoare la taxarea pensiilor speciale şi la sporul de 15%. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie