„Te naționalizez” nu e politică economică – avertismentul lui Isărescu pentru politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebat cum crede că ar fi reacţionat pieţele dacă ar fi câştigat alegerile prezidenţiale George Simion, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a făcut analogie cu politicile lui Lenin, spunând că investitorii nu iubesc intenții de genul „te naționalizez”.

Mugur Isărescu a spus că investitorii nu iubesc declarații de genul „te naționalizez” FOTO: Inquam

Spui cuiva că îl naţionalizezi şi el vine şi spune ”Să trăiţi, am venit la dumneavoastră!”. Normal, adică mai citesc şi eu. Fiecare om poate să îmbătrânească cum îi place, dar unii prea au luat-o aiurea, aşa, conspiraţii, văd numai conspiraţie. Dacă citeşti numai despre bătălia de la Stalingrad, nu ai cum să înţelegi totuşi ce se întâmplă actualmente în finanţele din România. Mai trebuie să pui mâna să mai citeşti şi cum funcţionează pieţele. Dar principial, eu nu zic să devină tehnicieni. Ştim foarte bine, capitalul nu iubeşte, asta este, nu iubeşte asemenea declaraţii şi intenţii, nici nu spun de măsuri. Ce zicea -  ştiţi că am trăit şi în perioada cealaltă - tovarăşul Lenin? Dacă vrei să distrugi capitalismul, omori băncile, omori bursele şi cucereşti staţiile de cale ferată”, a afirmat Mugur Isărescu. 

El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că discursul cu elemente naţionaliste, legionare, comuniste şi socialiste „nu dă sentimentul că suntem o ţară serioasă”

„Nu sunt sănătoase discuţiile astea. Discursul ăsta public nu dă sentimentul că suntem o ţară serioasă. Ce sunt acuzele astea? E altă lume acum. Trăim în altă lume. (...) Citiţi ce scriu băncile care ne finanţează când văd un asemenea discurs... Noi avem probleme sociale, într-adevăr, aia e altceva. Nu toată lumea a simţit creşterea economică. Asta e, într-adevăr o chestie pe care noi am ridicat-o de mai mult de zece ani. Cum distribui mai bine creşterea economică? Deci eu cred că o bună problemă socială este cea distributivă, deci găseşti formule”, a afirmat Isărescu, potrivit News.

„Ne-am jucat cu focul, noi, ca țară! Nu va fi ușor în perioada următoare”

„Nu va fi un lucru ușor ca în același timp să păstrezi credibilitatea, să reduci sustenabil deficitul și să nu creezi recesiune. E o combinație foarte grea. Dar se poate face, nu e imposibil”, mărturisește Isărescu.

Prioritatea e restabilirea încrederii pieței de capitaluri, care a fost „zguduită, nu tulburată”, a adăugat el. „Aici ne-am jucat cu focul, noi ca țară. Dacă cineva vorbește de naționalizare, doar piața de capital, ce poate să facă, să zică: „Da, am venit să-mi tai capul!”? Bineînțeles că pleacă. Și au fost ieșiri mari de capital! Restabilirea încrederii este esențială, dar în condiții de pace socială!”, a avertizat el marți, potrivit Hotnews

Pentru șeful BNR, nu ai cum tăia rapid cheltuielile. „Asta cu hai să reducem cheltuielile bugetare… care anume? De unde tai? Nu poți să o faci cu toporul. Singurele cheltuieli care se pot reduce rapid sunt, din păcate, cele cu investițiile care vor duce și mai jos creșterea economică spre recesiune!”, spune Isărescu.

Creșterea veniturilor este inevitabilă, în opinia lui. Nu poți avea cele mai mici venituri fiscale din Europa, dar să trăiești la același nivel ca în Europa. „Cum să ai școli ca în Europa, spitale ca în Europa și așa mai departe? Este un conflict de gândire”, a mai explicat el.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie