Articol publicitar

Te-ai gândit la avantajele apartamentelor noi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe măsură ce piaţa imobiliară se extinde şi se dezvoltă, opţiunile sunt din ce în ce mai variate. Astfel, după trendul locuinţelor din jurul oraşului, tinerii au la dispoziţie şi apartamente noi în Bucureşti, mai aproape de locurile unde doresc să ajungă şi cu mai multe opţiuni din apropiere.

Totuşi, de ce cartierul Berceni şi-a păstrat popularitatea peste ani şi câştigă teren în faţa zonelor cum ar fi comunele din zonă?

În primul rând, să nu uităm că vorbim despre un cartier mare, care se întinde de la Piaţa Sudului şi îşi are limitele după zona Apărătorii Patriei. În zonă se află Sun Plaza, dar şi binecunoscuta rezervaţie Văcăreşti, împreună cu un ştrand deschis pentru amatori. Cu atâtea posibilităţi, ce alte motive ai avea ca să alegi acest cartier? Să vedem.

Ai la dispoziţie toate metodele de transport în comun

Dacă nu vrei să aştepţi după tramvaiul care te poate duce până în Piaţa Victoriei sau după autobuzul care te poate face să ajungi în 20-30 de minute la Piaţa Unirii, ai la dispoziţie multe staţii de metrou.

Berceni, Brâncoveanu, Apărătorii Patriei, Eroii Revoluţiei sunt doar patru dintre staţiile de metrou chiar de pe linia principală Berceni – Pipera. Marele avantaj al acestei linii este că metrourile pot veni chiar şi odată la 3 minute, la orele de vârf.

Ai o mulţime de magazine

Pe lângă supermarketuri şi hipermarketuri, cartierul Berceni este cunoscut pentru multitudinea de magazine din sector. Avantajul mutării în apartamente noi Bucuresti este că întotdeauna vei găsi un magazin fie vizavi, fie în apropiere.

Cartierul implică foarte multe afaceri bazate pe vânzare, aşa că ai şanse mari să găseşti vinării, spălătorii auto şi pentru haine, dar şi cizmari sau ce specialişti ai nevoie.

Zona este confortabilă financiar

Vei găsi cu uşurinţă apartamente noi de vânzare în acest cartier, la preţuri mai mici decât cele din sectorul 3 sau din zonele centrale. Dotările sunt întotdeauna de calitate, iar în cazul apartamentelor noi în Bucureşti nu trebuie să îţi faci griji legate de scara blocului.

Beneficiile financiare le vei simţi şi la cumpărăturile zilnice, când vrei să amenajezi locuinţa sau adaugi  ceva nou în garderobă.

Apartamentele noi de vânzare sunt prietenoase cu musafirii

Bineînţeles, tu îţi cauţi apartamentul în Berceni, aşa că ai nevoie ca zona să fie, în primul rând, prietenoasă cu tine. În acest cartier găseşti oameni primitori, care fie locuiesc de mai mult timp şi îţi pot da sfaturi preţioase despre magazine, fie chiriaşi sau proprietari noi, dornici de socializare.

Însă, vei dori să ai musafiri. Cartierul Berceni este unul cunoscut de către majoritatea bucureştenilor, aşa că le va fi uşor să ajungă la petrecerea de inagurare a apartamentului.

Dar unde poţi să găseşti apartamente noi în Bucureşti şi, mai ales, în Berceni? TopHome are o bază de date completă de apartamente în Berceni, cu filtre legate de staţiile de metrou apropiate şi detalii complete, inclusiv schema fiecărei locuinţe de vânzare. Descoperă viitorul tău apartament ideal într-o zonă îndrăgită a oraşului!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani