Taxă de trecere pe Autostrada dintre Braşov şi Comarnic. Explicațiile lui Sorin Grindeanu

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Autostrada Comarnic-Brașov s-ar putea face în parteneriat public-privat, iar pe această autostradă va exista taxă de acces.

Sorin Grindeanu spune că se va plăti taxă pe Autostrada Comarnic-Brașov

Există o listă de proiecte, toate eligibile pe programe europene, toate, doar că n-ajung banii europeni. Care se termină vor avea finanțare. Dacă se termină mai repede Pașcani-Suceava sau Pașcani-Siret, din acea sumă din banii europeni acea sumă va fi decontată. Toate aceste lucruri te duc până la 40 de miliarde, oricât am face noi, maxim. Diferența ca să ajungi la acea rețea decentă e de încă 30 de miliarde. Pentru aceste 30 de miliarde, poate Craiova – Severin – Caransebeș – Lugoj va fi pe PPP”, a declarat ministrul Transporturilor la Digi 24.

Comarnic–Brașov, (PPP, n.r.) poate fi o soluție. Dacă lucrurile vor înainta foarte repede, am dat exemplu sectorul de la Codlea, dacă semnăm anul acesta, și vom semna anul acesta contractul, va fi pe bani europeni, nu va fi pe PPP”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă autostrada Comarnic-Brașov va fi cu taxă în cazul în care va fi realizată prin PPP, ministrul a răspuns: „Aproape sigur da. Scuzați-mă, am mers cu toții în Europa. În momentul în care vom ajunge totuși la un sistem cât de cât decent de autostrăzi în România, eu cred că va exista un sistem de vinietă, de taxe. Ați mers undeva în Europa și n-ați plătit, în afară de Germania? (…) Ați mers în Italia? Plătești când ai urcat și când cobori. Peste tot, în afară de Germania, peste tot în Europa se plătește, în Ungaria, în Austria, peste tot”.

La începutul lunii noiembrie 2023, Guvernul a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele care fac parte din coridorul aferent lucrării de utilitate publică de interes naţional „Acces rutier complementar descărcare A3 Comarnic“.

Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii, este necesar a fi expropriată o suprafaţă de 21.660 mp, aferentă unui număr de 44 imobile proprietate privată situate pe raza localităţii Comarnic din judeţul Prahova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model