Suciu: Vom avea o nouă abordare pe tema salariilor bugetarilor. Guvernul a preluat un buget care nu susţine o majorare salarială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că proiectul de OUG nu prevedea reduceri de salarii în cazul bugetarilor

Guvernul va avea o nouă abordare în ceea ce priveşte salarizarea în sectorul bugetar, după ce proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind salariile bugetarilor a fost retras în şedinţa de astăzi, la cererea ministrului Muncii, Ana Costea, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului, care a precizat că actualul buget, făcut de fostul Guvern, nu include elemente de majorare salarială.

„Începând de mâine, vom avea o nouă abordare a acestui subiect, vom comunica mai mult şi, evident, vom avea întâlniri cu toţi partenerii sociali pentru a clarifica toate aspectele. Dacă îmi daţi voie, să fac o singură altă remarcă pe acest subiect. Acest Guvern a preluat un buget deja făcut pentru 2016 de fostul Guvern. În bugetul deja făcut nu există elemente care să susţină o majorare salarială, deci orice interpretare de acest gen ar trebui să nu se facă pentru că nu suntem noi autorii acestui buget, suntem gestionarii bugetului. Dacă erau elemente de creştere salarială în acel buget, sigur că ar fi fost scoase în evidenţă de mult şi le-am fi avut şi noi la dispoziţie. În consecinţă, o discuţie legată de posibile majorări salariale pe alte legislaţii nu au nicio legătură cu realitate. Ceea ce vom încerca să facem ca să ajungem la un acord cu partea sindicală este să găsim surse suplimentare în urma restructurării, le-am menţionat şi data trecută şi vom vedea şi după partea a doua a anului, când vom revedea structura bugetului, vom vedea ce resurse suplimentare de finanţare găsim pentru eventuale modificări ale ordonanţei privind salariile bugetarilor“, a declarat Dan Suciu, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.   

El a mai spus că Executivul îşi doreşte ca proiectul privind salarizarea bugetarilor să fie acceptat de toţi partenerii sociali şi că acesta trebuie construit în limita spaţiului bugetar disponibil. 

„Am remarcat reacţiile, în consecinţă nu vom continua pe acest proiect de salarizare. Vrem ca proiectul să fie unul acceptat de toţi partenerii sociali şi să fie construit în limita posibilităţilor bugetare în acest an şi pentru anul viitor. Guvernul nu ţine neapărat să aibă un astfel de proiect, dar înţelegem presiunile“, a mai spus Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a făcut câteva remarci cu privire la interpretarea greşită a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă retras, respectiv că noile grile ar fi dus la reducerea salariilor în cazul unorbugetari.  

„În niciun caz, niciun salariu în plată nu ar fi scăzut. Există o prevedere în OUG care spune foarte clar că, în cazul în care salariul din grilă este mai mic decât cel în plată, se va continua cu salariul în plată“, a explicat Suciu. 

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea în sectorul bugetar, care prevedea ca cel mai mic salariu de bază să fie de 1.250 de lei pentru funcţii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare să ajungă la 15.000 de lei, sumă pe care o va primi preşedintele, nu a apărut pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri, deşi premierul Dacian Cioloş declara săptămâna trecută că acesta va fi aprobat astăzi. 

Marţi, după Consiliul Naţional Tripartit, în cadrul căruia sindicatele au contestat proiectul de OUG privind salarizarea bugetarilor, Ana Costea a anunţat că va cere în şedinţa de Guvern de miercuri retragerea documentului, iar dacă acest lucru nu va fi acceptat, îşi va da demisia.

Potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, salariile bugetarilor ar urma să fie majorate din 1 august, iar cel mai mic salariu de bază să fie de 1.250 de lei pentru funcţii cu studii medii şi generale, în timp ce salariul cel mai mare să ajungă la 15.000 de lei, sumă pe care ar urma să o primească preşedintele. Astfel, potrivit proiectului, preşedintele va avea un salariu brut de 15.000 de lei, patriarhul ar urma să aibă o indemnizaţie lunară de 13.706 lei, tot atât cât vor avea premierul şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Senatorii şi deputaţii vor fi plătiţi cu 10.150 de lei, ca şi secretarii de stat, în timp ce miniştrii vor fi plătiţi cu 12.124 de lei, sumă pe care o vor primi şi consilierii prezidenţiali. Un profesor universitar va avea un salariu de bază de 5.300 de lei, un profesor din învăţământul preuniversitar - între 1.700 şi 3.400 de lei, un medic primar - între 3.400 şi 4.300 de lei, un judecător cu vechime va avea o indemnizaţie de până la 8.600 de lei.

Proiectul prevede că raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar va fi de 1 la 12. 

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, declara săptămâna trecută OUG privind salarizarea în sectorul bugetar implică o majorare a fondului de salarii cu 5%, însă creşterile salariale sunt cuprinse între 1% şi 20%, de cele mai mari majorări urmând să beneficieze asistenţii sociali. Impactul bugetar al OUG era estimat la 300 de milioane de lei net (500 de milioane de lei brut) în 2016 şi la 1,5 miliarde de lei net (2,3 miliarde de lei brut) în 2017. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”