Statul va angaja cu 5.000 de euro pe lună, pentru trei ani, o persoană care va implementa plăţile publice cu cardul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Finanţelor se va informatiza într-un ritm accelerat

Finanţele vor angaja, pe o perioadă de trei ani, un specialist care să se ocupe de implementarea sistemului de plăţi cu cardul ale impozitelor şi taxelor, care va fi plătită cu 5.000 de euro net pe lună. Finanţarea pentru modernizarea infrastructurii Trezoreriei urmează să fie semnată în decembrie.

Valentin Mavrodin, şeful Direcţiei Generale Trezorerie şi Contabilitate Publică din cadrul Ministerului Finanţelor, a declarat într-o conferinţă organizată de Visa şi ZF că ministerul va începe în ianuarie implementarea proiectului de plăţi cu cardul şi intenţionează să o finalizeze până la sfârşitul anului viitor.

Totodată, Mavrodin a precizat că Finanţele au profitat de posibilitatea, pe proiecte europene, de a angaja pe perioade determinate persoane calificate, care să fie plătite mult mai bine şi care să susţină implementarea unor proiecte.

Un proiect finanţat din fonduri europene

"Platforma ghiseul.ro va fi integrată cu proiectul nostru de dezvoltare a infrastructurii Trezoreriei, este un proiect finanţat din fonduri europene, în decembrie semnăm contractul de finanţare.
Va avea trei componente majore: prima va fi legată de centralizarea bazelor de date, a doua va fi internet banking pentru instituţii publice şi pentru operatorii economici cu care noi lucrăm, iar a treia componentă este legată de plata cu cardul, adică integrarea unor funcţionalităţi împreună cu cele de la ghiseul.ro şi crearea unei infrastructuri care să permită informarea cetăţenilor cu privire la toate obligaţiile de plată", a declarat Mavrodin.

Procedura de selecţie, „foarte transparentă“

"Cred că am oferit un preţ destul de bun pe piaţă, să vedem când o să finalizăm contractul, o să fie o chestiune extrem de transparentă. O să fie undeva la 5.000 de euro net (pe lună - n.r.).
Pe partea de business, de carduri, va fi o persoană care va lucra trei ani în instituţia noastră cu contract de muncă pe perioadă determinată şi care va asigura tot know-how-ul pentru implementarea soluţiei respective", a mai spus Mavrodin.

El a punctat că va fi o selecţie foarte transparentă, iar ministerul va solicita ca la interviu să fie prezenţi reprezentanţii tuturor entităţilor semnificative care pot aprecia calificarea candidaţilor.

În ceea ce priveşte centalizarea bazelor de date, Finanţele lucrează la un proiect finalizat în proporţie de 98%, privind o infrastructură electronică de comunicaţii cu toate instituţiile publice din România.

Infrastructura e aproape gata

"Din punctul de vedere al infrastructurii, din ianuarie va începe implementarea la scară largă a unui proiect pe care noi l-am finalizat în procent de 98%, până la sfârşitul lunii decembrie o să-l implementăm integral, în care am creat o infrastructură de comunicaţii electronică cu toate instituţiile publice din România.
Nu mai există situaţii în care o autoritate publică se poate plânge că nu are cum să transmită anumite informaţii către o zonă centralizată. Infrastructura are la bază situaţii financiare, situaţii relevante pentru raportări şi managementul bugetar", a precizat directorul MFP.

Mai mult de jumătate din instituţii sunt deja conectate

Mavrodin a subliniat că, din cele 13.700 de instituţii publice existente în România, 7.500 sunt deja conectate la sistem, întrucât există o infrastructură creată prin care pot trimite informaţiile către o zonă centrală.

Ministerul a inventariat toate instituţiile publice din România, cu date de contact complete, informaţiile urmând să fie încărcate pe site-ul Finanţelor în perioada următoare, într-o aplicaţie dedicată.

Potrivit oficialului, MFP îşi propune pentru anul viitor o creştere exponenţială a transparenţei instituţiei.

Informatizare accelerată

"Platforma ghiseul.ro are funcţionalitatea prin care se consultă informaţiile în timp real în baza de date a primăriei, acolo se poate doar pentru primăriile care deţin infrastructura tehnică, resursa umană pentru a permite acest acces în timp real.
Restul primăriilor trebuie să recunoaştem că nu au astfel de sisteme informatice, au nişte calculatoare cu nişte soft-uri şi nu pot realiza această conexiune în timp real.
Soluţia pe care am prezentat-o rezolvă şi această problemă şi sper ca, până la finele anului următor, toate instituţiile publice să fie obligate, măcar o dată pe an, să trimită acea informare electronic, apoi vedem la ce interval e necesar, care e informaţia relevantă pentru cei care au offline", a explicat Mavrodin.

El consideră că trebuie să existe o reglementare la nivel de lege, astfel încât autorităţile publice care colectează impozite şi taxe să fie obligate, cel puţin periodic, să încarce aceste informaţii într-o zonă centrală, astfel încât să poată fi accesate de contribuabili.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG