Statisticile ECB arată că hemoragia banilor din băncile greceşti continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele şi populaţia au continuat şi în luna ianuarie să scoată bani din băncile greceşti. Datele publicate de Banca Centrală Europeană arată chiar că ieşirile sunt tot mai mari, ceea ce reflectă creşterea accelerată a temerilor privind situaţia sectorului bancar grec.

Valoarea depozitelor sectorului privat în băncile greceşti a scăzut în ianuarie cu circa 3%, până la nivelul de 174,9 miliarde de euro, după o uşoară creştere în luna decembrie. Depozitele sectorului privat în băncile greceşti sunt acum cu 28% sub valoarea maximă înregistrată în decembrie 2009.

Citeşte aici despre fuga banilor din sectorul bancar ca indicator al falimentului unei ţări

Prin comparaţie, statele cu o situaţie economică asemănătoare Greciei par a sta ceva mai bine din acest punct de vedere. În Portugalia, spre exemplu, valoarea depozitelor sectorului privat a înregistrat chiar o creştere uşoară, în timp ce, în cazul Italiei, Spaniei sau Irlandei scăderile au fost nesemnificative.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa