Soros spune că decizia Marii Britanii de a ieşi din UE a declanşat o criză financiară similară celei din 2007-2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Soros şi-a dobândit renumele de manager de fonduri în 1992, când a pariat împotriva lirei sterline şi a câştigat un miliard de dolari FOTO: Guliver / Getty Images

Decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană a declanşat o criză pe pieţele financiare similară cu cea din 2007-2008, a afirmat, joi, miliardarul George Soros, în Parlamentul European.

„Se desfăşoară lent (criza n.r.), dar Brexitul o va accelera. Este probabil să întărească tendinţa deflaţionistă care deja era prevalentă”. Soros a spus că sistemul bancar al Europei continentale nu şi-a revenit din criza financiară din 2008, iar acum va fi „testat serios”.

„Ştim ce trebuie făcut. Din nefericire, neînţelegerile politice şi ideologice din zona euro au stat în drumul folosirii Mecanismului European de Stabilitate” ca frână, a arătat investitorul, potrivit News.ro.

„Decizia Marii Britanii înseamnă că ipoteticul a devenit foarte real. Lira s-a prăbuşit, Scoţia ameninţă cu separarea, iar unii dintre cei care au susţinut Brexit-ul încep să realizeze viitorul întunecat al ţării şi al lor. Chiar şi susţinătorii ieşirii retractează afirmaţiile necinstite despre Brexit”, a spus Soros.

Miliardarul consideră că zona euro a rămas în urma altor regiuni, în redresarea globală de după criza financiară, din cauza politicilor fiscale restrictive, iar acum trebuie să se lupte cu o viitoare încetinire, a arătat Soros. El a lăudat acţiunile fostului preşedinte al Rezervei Federale americane, Ben Bernanke, în timpul crizei financiare, ca fiind abordarea corectă, dar a apreciat că Europa se află „într-o capcană deflaţionistă”. „Sunteţi prinşi în această idee greşită despre datoria guvernamentală. Aveţi nevoie de creştere, iar apoi totul va fi la locul potrivit”, consideră investitorul.

„Liderii europeni ar trebui să îşi recunoască greşelile şi deficitul de democraţie din actualele aranjamente instituţionale. Oare alegătorii din Franţa, Germania, Suedia, Italia, Polonia şi restul ţărilor văd beneficiile aduse de UE vieţilor lor?”, a întrebat Soros. „Dacă răspunsul este da, UE va fi mai puternică. Dacă este nu, până la urmă se va destrăma”, a conchis el.

Miliardarul şi-a dobândit renumele de manager de fonduri în 1992, când a pariat împotriva lirei sterline şi a câştigat un miliard de dolari, provocând ieşirea monedei din mecanismul european al ratelor de schimb.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare