SONDAJ Un sfert dintre angajaţii români şi-au pierdut locul de muncă sau au fost trimişi în şomaj tehnic. Cum au fost afectate salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din zece angajaţi care au participat la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că şi-au pierdut locul de muncă şi aproximativ 15% au fost trimişi în şomaj tehnic, în timp ce 16% au acum un salariu mai mic.

Doar pentru 32% dintre angajaţi situaţia profesională a rămas neschimbată, iar în contextul actual, cu riscuri mari pentru economie cauzate de epidemia de Covid-19, peste 90% din angajaţi apreciază că e greu sau chiar foarte greu să găseşti un nou loc de muncă.

O treime dintre angajaţi sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte perspectivele lor profesionale şi, indiferent de situaţia actuală, se tem că ar putea să-şi piardă locul de muncă în perioada următoare, arată sondajul BestJobs, iar aproape 35% se aşteaptă să-şi găsească greu un nou loc de muncă dacă vor ajunge în această situaţie.

Perspectiva unui salariu mai mic îngrijorează alţi 28% dintre angajaţi, iar aproape 17% se tem că ar putea fi nevoiţi să se reprofileze în perioada următoare. Doar aproximativ 15% dintre respondenţi sunt convinşi că situaţia lor profesională va rămâne în continuare neschimbată în acest an. 

Dintre cei care şi-au păstrat locul de muncă, chiar dacă nu în aceleaşi condiţii ca înainte de criză, mai mult de un sfert lucrează acum de acasă şi tot atâţia spun că lucrează cel puţin la fel sau chiar mai mult decât înainte. Totuşi, în cazul a 14% dintre angajaţii intervievaţi activitatea companiei s-a restrâns vizibil şi lucrează mult mai puţin în această perioadă.

Pierderea locului de muncă implică presiuni financiare importante asupra bugetului de familie, în contextul în care mai bine de 36% dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs au recunoscut că nu au deloc economii, iar 42% spun că au bani cât să le ajungă pentru cheltuielile de trai cel mult trei luni.

Doar 8% dintre respondenţi au afirmat că dacă îşi vor pierde locul de muncă din cauza acestei epidemii au bani în cont cât să trăiască liniştiţi cel mult un an.

Sondajul a fost efectuat în perioada 1-8 aprilie 2020, pe un eşantion de 922 de utilizatori de internet din România.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul