Soluţiile Guvernului pentru accelerarea atragerii de fonduri UE: prefinanţări de la buget, dobânzi subvenţionate, garanţii de stat pentru creditele de cofinanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul pare hotărât să accelereze absorbţia de fonduri europene

Proiectele care pot beneficia de fonduri UE vor fi finanţate de la bugetul de stat foarte rapid, după care se va solicita Comisiei Europene decontarea, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Cheltuiala astfel acoperită va intra pe deficit bugetar dacă nu va fi acceptată ca eligilibilă.

De semenea, pentru cofinanţarea proiectelor, beneficiarii ar putea primi o garantare de 80% a creditului utilizat pentru această participaţie sau subvenţionarea dobânzii la acest credit.

Finanţări pe toate zonele eligibile

"Vom lansa finanţări publice pe toate zonele eligibile pe fonduri europene, într-un ritm foarte rapid, după care nota pentru decontare a acestora se va face din fonduri europene.
Este un principiu pe care de ani de zile îl spun şi la care trebuie să ajungem: cheltuim tot circuitul public din economie, după care cer la comisie decontarea pe ceea ce este eligibil. Diferenţa se duce probabil pe deficit, că e normal să fie aşa şi e normal să ne dezvoltăm", a spus Eugen Teodorovici, marţi, în discursul susţinut la forumul "Noile linii de finanţare, noi oportunităţi de dezvoltare pentru România".

Teodorovici va aborda o „chestiune sensibilă“ pe săptămână

Eugen Teodorovici a mai afirmat că va aloca o zi pe săptămână din timpul său de lucru pentru a aborda chestiuni "sensibile" cu ministrul pentru Fonduri Europene, Marius Nica, pentru ca ulterior acestea să fie "puse la punct".

"Vom finanţa în primul şi în primul rând din bugetul de stat, ca orice fel de proiect şi tip de proiect.
Orice se poate deconta din fondurile europene şi după aceea venim cu nota de plată la domnul ministru Nica, pentru a deconta din fondurile europene. E o schimbare de viziune care se va simţi", a mai spus ministrul Finanţelor.

1,2 miliarde de euro pentru Cadastru

Programul Naţional de Cadastru va fi lansat săptămâna viitoare şi va costa 1,2-1,3 miliarde de euro, din care 300 milioane euro vor fi din fonduri europene, iar restul va fi asigurat din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru, a anunţat, marţi, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea.

"Programul Naţional de Cadastru nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional.
Cu greu am obţinut de la Comisia Europeană să accepte finanţarea din bani europeni a acestui program.
Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferenţa de până la un miliard două sute, un miliard trei sute de milioane, va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru", a spus Dragnea.

El a amintit că legislaţia a fost modificată în sensul în care veniturile pe care agenţia le încasa nu mai merg la bugetul de stat, ci rămân la dispoziţia agenţiei cu scopul utilizării numai pentru finanţarea programului.

"Este un program ultra-necesar ce se va întinde pe 7-8 ani. Vom stabili şi modul în care se prioritizează localităţile, vrem să mergem pe principiul cadastrului general, adică atunci când se ia o unitate administrativ teritorială se face cadastru complet, nu pe categorii:, extravilan, intravilan", a spus ministrul.

Liviu Dragnea a prezentat valoarea finanţării totale a POR în perioada 2014-2020 care, potrivit lui Dragnea, este cu 3.584 de milioane de euro mai mare comparativ cu alocarea 2007-2013, respectiv 8.250 de milioane de euro.

POR 2014-2020 este structurat pe 12 axe prioritare şi va finanţa noi tipuri de investiţii, cum ar fi: centre de transfer tehnologic, eficienţa energetică în clădiri publice, iluminat public, pentru mobilitate urbană, regenerare socială şi economică a comunităţilor marginalizate şi a zonelor sărace, creşe, grădiniţe, 3 spitale regionale etc.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”