Sindicaliştii ROMGAZ vor protesta luni, nemulţumiţi de intenţia companiei de a micşora salariile. Conducerea instituției neagă diminuarea lefurilor

0
Publicat:

Sindicatul Liber ROMGAZ a anunțat, vineri, că 500 de salariaţi vor protesta, luni, faţă de intenţia companiei de a micşora cu 5,82% salariile de încadrare, precum și faptul că nu sunt prevăzute sumele pentru primele din contractul colectiv de muncă.

Luni va fi protestul sindicaliștilor din ROMGAZ FOTO Arhivă

Reprezentarea Sindicatului Liber ROMGAZ a anunțat „organizarea acestei acţiuni de protest a salariaţilor din S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este faţă de intenţia angajatorului de a micşora salariile de încadrare cu 5,82% şi de a nu prevedea în B.V.C. al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor şi indexarea cu rata inflaţiei, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă”, au transmis sindicaliştii. Aceştia precizează că vor lua parte 500 de salariaţi, care vor protesta în interiorul şi în exteriorul companiei.

Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis cu toate părţile implicate cu scopul sprijinirii salariaţilor care contribuie nemijlocit la rezultatele deosebite ale societăţii!”, se mai arată în informarea sindicaliștilor.

După anunțul sindicatului, conducerea ROMGAZ a emis un comunicat de presă în care precizează că „nu este de acord cu niciun fel de manifestări publice” organizate „pe terenuri sau în incinta clădirilor aflate în proprietatea sau folosința societății”.

Conducerea ROMGAZ „nu este de acord cu niciun fel de manifestări publice, care se intenționează a fi organizate pe terenuri sau în incinta clădirilor aflate în proprietatea sau în folosința societății. Menționăm că potrivit Regulamentului Intern întrunirile organizate în timpul programului de lucru, precum și afara acestuia de către angajații ROMGAZ, în incinta societății nu este permisă fără acordul prealabil al conducerii societății”, e precizarea celor de la șefia instituțiie.

Conducerea vorbește de afirmații „inexacte”

În plus, conducerea precizează că intenția angajatorului de a micșora salariile de încadrare cu 5,82% este una inexactă. „Afirmația (...) că este în intenția angajatorului de a micșora salariile de încadrare cu 5,82% este una inexactă și care induce în eroare angajații ROMGAZ. ROMGAZ a comunicat domnului Stoicovici, în întâlnirile avute cu acestea, faptul că ROMGAZ nu va micșora salariile de încadrare ale angajaților ROMGAZ cu 5,82% (este cunoscut faptul că o astfel de diminuare poate fi realizată doar prin semnarea unor acte adiționale la contractele individuale de muncă, și nu prin proiecții bugetare. Romgaz nu va fi nevoită să recurgă la o scădere a salariilor personalului, acestea putând fi menținute din economiile posibil realizate în cursul anului 2024”, a precizat conducerea ROMGAZ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă