Sfaturi pentru facturi mai mici la curent şi gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile stabilite de stat la gaze dispar din acest an, iar plafonul de preţ la curent va fi eliminat anul viitor. Autorităţile au elaborat câteva sfaturi pentru a avea facturi mai mici.

Românii consumatori casnici de gaze naturale nu vor mai beneficia de la 1 iulie 2020 de preţul reglementat de 68 lei/MWh, în timp ce preţurile plafonate la energie electrică vor dispărea şi ele, dar abia de la 1 ianuarie 2021. Drept urmare, preţurile nu vor mai fi reglementate de autorităţi, ci ele se vor stabili pe piaţa liberă, adică după bunul plac al furnizorilor.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a elaborat o serie de sfaturi pentru consumatorii casnici de energie, astfel încât ei să plătească facturi cât mai mici.

Consumatorii casnici care primesc oferte de la furnizori pentru a trece din piaţa reglementată în piaţa concurenţială sau pentru a prelungi valabilitatea contractului pe piaţa liberă trebuie să fie foarte atenţi la valoarea totală a facturii promise şi să analizeze ofertele mai multor furnizori, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii ANRE.

Clienţii finali casnici trebuie să ştie că au dreptul să îşi schimbe furnizorul de energie electrică în termen de 21 de zile de la data solicitării şi că furnizorul poate fi oricare din operatorii economici care au licenţă de furnizare de pe teritoriul României, acest serviciu nefiind limitat la o anumită zonă geografică de deservire.

Consumatorii mai trebuie să ştie că procesul de schimbare a furnizorului este unul gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife de către companii.

Procesul de schimbare a furnizorului este unul gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe.

Aplicaţie pentru compararea ofertelor

Consumatorii sunt sfătuiţi ca întâi să facă o analiză comparativă între ofertele furnizorilor şi să ţină cont de preţ, durată, modalităţi de plată, condiţii de încetare a contractului etc. Un instrument util în acest sens este aplicaţia interactivă „Comparator de preţ pentru ofertele de furnizare a energiei electrice“, care poate fi descărcată din Google Play şi Apple Store.

„Este important de reţinut că iniţierea procesului de schimbare a furnizorului nu poate avea loc decât după ce clientul final a optat pentru noul furnizor. Iar în acest sens, se recomandă ca, în prealabil, să se solicite şi să se analizeze comparativ ofertele mai multor furnizori“, sugerează ANRE.

La ce trebuie să fim atenţi

Consumatorii trebuie să fie foarte atenţi la evaluarea totală a facturii, comparativ cu factura actuală. Asta pentru că ofertele furnizorilor se referă doar la preţul energiei, în timp ce factura include şi tarifele de distribuţie, de transport, precum şi alte componente, precum certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerare, acciza şi TVA.

Clienţii trebuie să fie atenţi şi la condiţiile de facturare, la perioada pentru care urmează a se aplica tariful menţionat în ofertă şi la perioada pentru care urmează să se încheie respectivul contract.

Alte clauze contractuale care necesită atenţie sunt şi condiţiile în care părţile pot renegocia clauze din contract, condiţiile de încetare a contractului, precum şi clauze care pot produce efecte şi după încetarea acestuia.

După ce convin asupra clauzelor contractuale, clientul final şi furnizorul ales încheie contractul de furnizare, care îşi va produce efectele de la data încetării contractului încheiat cu furnizorul actual. Iar, în acest scop, clientul final trebuie să notifice, în scris, actualului furnizor decizia de schimbare, precizând în mod expres data încetării contractului de furnizare existent.

Primele oferte: preţuri mai mari

Engie, unul dintre cei doi mari furnizori de gaze pentru populaţie, a început să trimită clienţilor oferte de furnizare de gaze pe piaţa liberă, scrie Economica.net. Calculele arată că doar preţul energiei, adică al gazului, este mai mare cu peste 20% faţă de preţurile reglementate în prezent. Astfel, nivelul final al facturii ar fi şi mai mare.

Consumatorii îşi pot schimba mai uşor furnizorul

Consumatorii îşi pot schimba mai uşor furnizorul de energie, dacă nu le convine oferta actualului furnizor, începând de miercuri, 12 februarie. La această dată intră în vigoare un ordin al ANRE care stabileşte o procedură mai simplă pentru schimbarea furnizorului.

Mai precis, ordinul ANRE extinde şi asupra furnizorilor de gaze naturale termenul actual în care se poate schimba furnizorul de energie electrică. Aşadar, schimbarea efectivă a furnizorului trebuie să dureze maximum 21 de zile calendaristice de la data notificării de către clientul final.

Legislaţia actuală nu prevede un termen clar pentru schimbarea efectivă a furnizorului de gaze, ci doar unul legat de preavizul pe care trebuie să-l acorde consumatorul care doreşte schimbarea, respectiv de 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online