Sfârşitul crizei politice alimentează optimismul economiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicatorul de încredere macroeconomică calculat de CFA România pe baza unui sondaj realizat în rândul membrilor săi a urcat în luna august, după ce în luna iulie a atins un nou minim istoric, ca urmare a îmbunătăţirii anticipaţiilor analiştilor financiari.

"Pentru exerciţiul din luna august 2012, valoarea indicatorului de încredere macroeconomică a fost de 24,8, valoare în creştere faţă de luna anterioară, datorată în special îmbunătăţirii indicatorului de anticipaţii. Indicatorul condiţiilor curente a fost de 17,3, iar indicatorul anticipaţiilor a înregistrat valoarea de 28,6", se arată într-un comunicat CFA România citat de Mediafax.

Indicatorul de încredere macroeconomică are valori cuprinse între zero (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza răspunsurilor la şase întrebări cu privire la: condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an privind mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi a averii personale.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un an, privind rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul euro/leu, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, mediana anticipaţiilor pentru 6 luni este 4,6000 (faţă de 4,7000 în luna anterioară), iar pentru 12 luni de 4,6500 (comparativ cu 4,600 în luna iulie).

CFA România a lansat în luna mai 2011 Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pe un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort