Sesiunea de înscriere în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus a fost prelungită. Care este noul termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit sesiunea de înscriere atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoane juridice, inclusiv UAT-uri şi instituţii publice, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, Rabla Clasic, şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, Rabla Plus, până la data de 31 iulie 2022.

Potrivit reprezentanţilor AFM, de asemenea, sesiunea pentru depunerea dosarelor de finanţare pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, a fost prelungită până la data de 12 august 2022.

„Am decis să prelungim perioada de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul acestor programe pentru a facilita accesul la finanţare a cât mai multor beneficiari. Prin programele noastre urmărim îndeplinirea obiectivelor europene şi naţionale privind mobilitatea urbană sustenabilă şi ne dorim să finanţăm cât mai multe autovehicule electrice şi electrice hibride prin intermediul Programului Rabla Plus. 

În acelaşi timp, susţinem finanţarea în procent de 100% din cheltuielile eligibile pentru instalarea de staţii de reîncărcare, suma maximă fiind de 190.000 lei, în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi. Este o necesitate să prioritizăm implementarea acestor programe la nivel naţional pentru a oferi avantaje tuturor celor care aleg autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Conform datelor publicate de AFM, în cadrul Programului Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;

- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adauga:

-  ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

În cadrul Programului Rabla Plus, cuantumul finanţării este de:

- 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;

-  54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;

- pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.

De asemenea, ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Următoarea sesiune de înscriere în cadrul acestor programe va fi lansată în luna septembrie 2022.

Citeşte şi:  O nouă sesiune de înscriere în programele „Rabla” şi „Rabla Plus” începe vineri. Care sunt noutăţile

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu