Seria „Europa”: Intră în circulaţie noua bancnotă de 20 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Centrală Europeană (BCE) va introduce, miercuri, în circulaţie noua bancnotă de 20 euro, din seria „Europa”, cu elemente de siguranţă sporite.

Noua bancnotă include un element de siguranţă inovator, respectiv o „fereastră-portret” poziţionată în hologramă. Atunci când bancnota este privită spre o sursă de lumină, fereastra devine transparentă, redând un portret al personajului mitologic Europa, care este vizibil pe ambele feţe ale bancnotei. Similar noilor bancnote de 5 şi 10 euro, noua bancnotă de 20 de euro include, de asemenea, un „număr verde-smarald” şi un portret al Europei în filigran, scrie Agerpres, care citează AFP.

„Numerarul este, şi va continua să fie, un mijloc important de plată. Introducerea noii bancnote de 20 de euro este o dovadă tangibilă a acestui lucru”, a declarat Yves Mersch, membru în boardul executiv al BCE.

Noile bancnote de 20 de euro, din care până acum au fost produse 4,3 miliarde, vor înlocui treptat bancnotele de 20 de euro din prima serie, care vor fi retrase din circulaţie dar vor fi valabile în continuare.

Aceasta va fi cea de-a treia bancnotă din seria „Europa”, după cea de 5 euro care a intrat în circulaţie în luna mai 2013, urmată la sfârşitul lunii septembrie anul curent de noua bancnotă de 10 euro. Bancnotele din seria ‘Europa’ cu denominări mai mari (20 de euro, 50 de euro, 100 de euro, 200 de euro şi 500 de euro) vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani. În paralel, actualele bancnote euro, emise în luna ianuarie 2002, vor fi retrase treptat din circulaţie.

În prezent, bancnotele euro sunt utilizate în comun de 338 de milioane de cetăţeni din 19 ţări şi au o valoare nominală combinată de 1.000 de miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani