Sergiu Manea devine primul şef român al BCR de la privatizarea din 2005

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tomas Spurny va părăsi la sfârşitul lunii septembrie poziţia de CEO al BCR, cea mai mare bancă din România în funcţie de valoarea activelor, locul său urmând să fie luat de Sergiu Manea, în prezent vicepreşedinte corporate banking şi pieţe de capital, a anunţat banca. Manea devine astfel primul şef român al băncii după privatizarea cu Erste Group din 2005.

„Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (BCR) l-a nominalizat pe Sergiu Manea, actualmente Vicepreşedinte pentru Corporate Banking şi Pieţe de Capital, drept CEO succesor al lui Tomas Spurny. Mandatul face obiectul aprobării de către Banca Naţională a României. Tomas Spurny a decis să demisioneze şi să părăsească poziţia de CEO la sfârşitul lunii septembrie 2015, dând curs altor oportunităţi profesionale. Tomas Spurny a îndeplinit responsabilităţile de CEO pe parcursul ultimilor trei ani şi jumătate, cu mandatul de a gestiona un amplu proces de restructurare şi redresare financiară a băncii. Începând cu 1 octombrie 2015, Sergiu Manea va deveni succesorul său în poziţia de CEO al BCR“, se arată într-un comunicat al băncii. 

Sergiu Manea s-a alăturat BCR odată cu revenirea sa în România în anul 2012, continuând o carieră de peste 15 ani la nivel internaţional, în roluri manageriale de investment şi corporate banking. În poziţia sa de vicepreşedinte, acesta a asigurat conducerea liniei funcţionale Corporate supervizând diviziile de servicii bancare pentru companii mari, reţeaua de centre comerciale dedicate companiilor mici şi mijlocii, investment banking, pieţe de capital, trazacţii bancare & finanţarea comerţului, sector public & finanţarea infrastructurii.

„Încă de la început m-am simţit privilegiat datorită energiei, satisfacţiei şi mândriei pe care am avut ocazia să le trăiesc alături de colegii mei şi de clienţii BCR. În acest moment mă simt cu atât mai privilegiat şi mai stimulat de mandatul de a conduce banca într-un nou ciclu de dezvoltare, urmând unui progam de redresare derulat cu succes. BCR este o bancă pentru România şi întreaga echipă de aici priveşte cu încredere către îndeplinirea acestei misiuni din ce în ce mai bine, urmărind să ofere servicii de intermediere financiară sustenabilă, sprijinind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, asigurând prin toate eforturile noastre prosperitate şi siguranţă financiară pentru clienţii noştri“, a declarat Sergiu Manea.

Înainte de a lucre la BCR, Sergiu Manea a fost Managing Partner al Ithuba Capital, o compnaie de consultaţă pentru investiţii private cu sediul în Viena, Austria. Între 2005 şi 2010, a fost Managing Director, Head of EEMEA Markets, Unicredit Markets & Investment Banking la Bank Austria Creditanstalt. Anterior, începând cu anul 2000 a îndeplinit mai multe roluri în domeniul Pieţelor Financiare la ABN AMRO Bucureşti şi Londra. 

Sergiu Manea şi-a început cariera printr-o serie de poziţii deţinute în cadrul unor institutţii financiare de top precum ING Bank România, Citibank România şi Bank Austria Creditanstalt în Bucureşti, România.

Sergiu Manea a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti în anul 1995, iar ulterior a obţinut Masteratul în Finanţe la DOFIN Bucureşti.

„Sunt profund recunoscător întregii echipe a BCR, care a trecut printr-o perioada foarte dificilă, pe parcursul căreia am reuşit împreună să redresăm compania către profitabilitate şi să construim bazele pentru un viitor de succes. În ceea ce mă priveşte, după ce mi-am petrecut peste jumătate din cariera mea profesională în diverse poziţii manageriale în străinătate, aştept cu nerăbdare să mă întorc la Praga, oraşul meu de origine, unde am

decis să dau curs unei alte oportunităţi de a ocupa o poziţie managerial“, a declarat Tomas Spurny.

„Tomas Spurny a asigurat conducerea băncii într-o perioadă crucială pentru BCR. Au fost perioade pline de provocări, însă el a gestionat cu succes unul dintre cele mai complexe procese de restructurare de pe piaţa bancară românească. BCR este pregatită pentru o nouă perioadă de creştere şi performanţe comerciale. Sunt profund recunoscător pentru toate eforturile sale şi îi urez lui Tomas mult succes în noile sale proiecte. În acelaşi timp, suntem deosebit de încântaţi să anunţăm numirea lui Sergiu Manea drept CEO al BCR. El a avut o contribuţie majoră la redresarea băncii şi avem totală încredere în capacitatea sa de a conduce întreaga echipă a BCR, continuând eforturile de a consolida poziţia BCR de lider al sectorului retail şi corporate“, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare