Şeful misiunii FMI în România: Rata creditelor neperformante trebuie redusă în continuare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar trebui să reducă în continuare rata creditelor neperformante, care a urcat cel mai rapid şi peste media celorlalte state până în anul de vârf, dar a şi coborât mai repede, însă chiar şi în prezent se situează la nivelul maxim înregistat de alte ţări şi ar mai avea de muncit doi ani în acest sens pentru a coborî sub medie, a declarat Reza Baqir, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România.

„România a avut 22% rata creditelor neperformante faţă de 12% media ţărilor care au fost afectate de criză, dispersia este mare. Dar odată ce s-a atins vârful, România a avut o reducere mai rapidă a creditelor neperformante decât celelalte ţări cu NPL-uri ridicate“, a spus Baqir, la un seminar pe această temă, citat de News.ro.

Totuşi, rata creditelor neperformante, ajunsă la 13,52% la finele lunii martie, continuă să fie ridicată, situându-se la nivelul maxim al NPL-urilor înregistrat de alte state în timpul crizei. „Cu alte cuvinte, s-a înregistrat un progres până în prezent, dar mai este mult de muncă“, a subliniat Baqir.

El a menţionat că nivelul neperformantelor din alte state a coborât la nivelul dinaintea crizei economice în cinci-şase ani, în medie, după atingerea vârfului. „Asta ar însemna că mai sunt doi ani, dacă România încearcă să fie mai bună decât media, să coboare rata NPL-urilor mai mult decât media celorlalte ţări“, a indicat şeful misiunii FMI.

La rândul său, directorul general adjunct al direcţiei DG ECFIN din cadrul Comisiei Europene, Servaas Deroose, spune că media neperformantelor pentru zona euro se situează la 6%, reprezentând circa un trilion de euro, respectiv 9% din PIB-ul zonei.

Problema acestor credite neperformante este discutată intens în cadrul organismelor Uniunii Europene, pentru că trebuie rezolvată rapid, iar România a dat un exemplu „grăitor“ în acest sens, întrucât NPL-urile au crescut, însă activele cu probleme au fost diminuate apoi, o “lecţie de învăţat”, în opinia oficialului european.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort