Şeful Comisiei de buget din Camera Deputaţilor: Misiunea FMI recunoaşte necesitatea relaxării fiscale, dar vrea măsuri de compensare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI, a purtat astăzi discuţii cu parlamentarii din Comisia de buget-finanţe

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Mondiale (BM) recunosc necesitatea relaxării fiscale, dar vor garanţii pe măsurile de compensare a eventualelor diminuări de venituri din aplicarea măsurilor fiscale, a declarat Viorel Ştefan (PSD), preşedintele Comisiei de buget- finanţe din Camera Deputaţilor, în urma întâlnirii cu delegaţia instituţiilor financiare internaţionale.

„Reprezentanţii instituţiilor internaţionale au luat notă de intenţia guvernul de a face şi o relaxare consistentă a fiscalităţii din România, recunosc necesitatea, nevoia în România de o asemnea relaxare. De unde vine îngrijoarerea? Vine de la dorinţa domniilor-lor ca, în paralel cu măsurile de relaxare fiscală, să se implementeze şi măsuri de compensare a eventualelor diminuări de venituri din aplicarea măsurilor de relaxare fiscală, măsuri de compensare care să fie sustenabile pe termen lung. De fapt, aici este singura problemă. Recunosc şi ei necesitatea relaxării fiscale, cred că este benefică economiei româneşti, dorinţei de relansare, dar vor garanţii pe măsurile compensatorii, garanţii de conservare a ţintelor de deficit bugetar asumate de către România“, a afirmat Viorel Ştefan, potrivit Mediafax.

Deputatul PSD a spus că FMI a lăsat „în iarnă“ recomandarea ca Guvernul să prezinte un proiect de relaxare fiscală şi a făcut acest lucru prin noile Coduri fiscale şi de procedură ficală, iar acesta este un „text sistematizat, mai bun, predictibil şi stabil“.

El a arătat că experţii internaţionali sunt la începutul misiunii de evaluare tehnică, precizând că aceştia vor analiza, mai întâi, impactul pe care le-au avut măsurile de reducere a TVA la produsele de panificaţie şi a CAS şi, apoi, vor fi evaluate intenţiile de compensare în perioada următoare, pe scenariul în care actualul proiect de Cod va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016.

„Suntem la începutul acestui demers, evaluările tehnice încă nu au avut loc. Dacă altă dată ne întâlneam cu reprezentanţii FMI, BM şi CE la sfârşitul misiunii, de această dată ne-am întâlnit la începutul misiunii. Deci, ei nu au avut concluzii pe evaluările tehnice încă, aceastea abia încep şi ele vor fi direcţionate spre acest scop: măsurarea măsurilor compensatorii şi evaluarea lor dacă sunt suficient de consistente şi sustenabile, astfel încât să compenseze eventualele diminuări de venituri consecinţă a măsurilor de relaxare fiscal“, a explicat preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor.

El a mai spus că nu există nicio temere din partea reprezentanţilor internaţionali, ci există intenţia de evaluare a noii situaţii care se va crea prin adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală.

„Nu există temeri, este o misiune tehnică care nu funcţionează pe temeri, pe sentimente“, a mai spus Ştefan.

Pe de altă parte, deputatul PNL Andreea Paul a declarat, după întălnirea cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, că aceştia şi-au exprimat o îngrijorare faţă de promisiunile de relaxare fiscală făcute de premierul Victor Ponta în Codul Fiscal.

„Au o îngrijorare mare vizavis de promisiunile de relaxare fiscală cuprinse în Codul Fiscal pe care îl propune Guvernul Ponta. Au remarcat două probleme mari. Decuplajul real între veniturile şi cheltuielile publice care nu sunt conforme cu promisiunile de relaxare fiscală anunţate public şi cheltuirea ineficientă, foarte gravă a banului public“, a spus Andreea Paul.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară