Şeful CNAIR: Stadiul lucrărilor la secţiunea 5 din autostrada Sibiu-Piteşti a ajuns la 15%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadiul lucrărilor la secţiunea 5 din autostrada Sibiu-Piteşti a ajuns la 15%, iar constructorii trebuie să recupereze întârzierile pentru ca traficul să se deschidă în anul 2025, a a anunțat directorul general al CNAIR.

Lucrări la tronsonul 5 al Autostrăziii Sibiu-Pitești FOTO Arhivă

Pentru finalizarea secţiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (Curtea de Argeş-Piteşti), constructorul trebuie să folosească peste 4 milioane de metri cubi de material de umplutură. Acest tip de material este exploatat acum din două gropi de împrumut, iar în perioada imediat următoare va fi deschidă şi cea de a treia exploatare, a menţional Pistol, potrivit Agerpres

Structurile de pe Secţiunea 5 au o lungime de aproximativ 6.000 de metri liniari, iar pentru construcţia lor se vor executa piloţi foraţi cu lungimea totală de peste 80.000 de m.

Până la finalul lucrărilor se vor turna 500.000 de metri cubi de beton şi se vor aşterne peste 400.000 de tone de asfalt. Greutatea tablierelor metalice folosite va depăşi 10.000 de tone.

Puse cap la cap, toate elementele parapetelui folosit pe ambele sensuri ale secţiunii de 30,35 de km vor depăşi distanţa dintre Piteşti şi Bucureşti.

900 de lucrători și 300 de utilaje în teren

La ora actuală constructorul italian (care a primit deja un certificat negativ intermediar pentru întârzieri) are mobilizate în şantier peste 900 de lucrători şi 300 de utilaje.

Lucrările pe care le efectuează acum armarea şi cofrarea elementelor de structură, turnare beton, aşterne şi compactare terasamente, relocarea şi protejarea utilităţilor.

„Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 15%, iar constructorul mai are de recuperat din întârzierile înregistrate faţă de graficul de lucrări, pentru care a primit certificatul negativ intermediar. Mai ales că mai are doar 3 ani până când, conform contractului trebuie să finalizeze lucrările. Circulaţia trebuie să fie deschisă în anul 2025, iar constructorul (WEBUILD) trebuie să fie conştient de acest lucru!”, a mai scris şeful CNAIR.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026