Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie. Care sunt noile tarife

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos / George Călin

CFR Călători a anunţat, joi, că scumpeşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie. Prin urmare, o călătorie pe ruta Bucureşti - Constanţa, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov va costa 54 de lei, de la 44,7 lei, de exemplu.

Decizia vine ca urmare a prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, precizează CFR Călători. 

„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru elevi”, informează reprezentanţii CFR.

Conform acestora, se vor menţine şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru

călătoria dus-întors etc.

Exemple tarife de transport după aplicarea OMT, din 1 iulie 2022:

De la 1 iulie, o călătorie Bucureşti Nord - Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad - Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

Cei care vor să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor scoate din buzunar 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.

Un bilet Bucureşti Nord - Braşov, clasa a 2-a, va costa 54 de lei la IR (de la 44,7 lei) şi 29 de lei la R (de la 24 de lei).

Braşov - Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de la 1 iulie la un preţ de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru Bucureşti Nord - Timişoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.

Pentru Galaţi - Mărăşeşti, clasa a 2-a, biletul de tren va costa 19 lei în loc de 15,4 lei, la tren Regio, iar pentru Suceava - Putna, clasa a 2-a, 13 lei, în loc de 10,6 lei.

Vezi aici mai multe exemple.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente