Se fac teste pentru darea în trafic a primului tronson din autostrada A0 | VIDEO

0
Publicat:

Pe șantierul Lotului 2 Nord al Autostrăzii Bucureștiului A0 a început efectuarea testelor de încercare necesare pentru darea în trafic.

Teste la autostrada A0

Testarea statică are loc pe pasajul peste calea ferată și peste șoseaua dintre Tunari și Dimieni și se efectuează prin intermediul unui număr de 8 camioane de mare tonaj, încărcate cu 40 tone fiecare, iar măsurătorile sunt efectuate de Universitatea Tehnică de Construcții București.

”În următoarele două zile, vor avea loc testările și pe pasajul principal peste A3 București-Ploiești, iar mâine începe și testarea dinamică..Urmează să dăm în trafic la sfârșitul lunii noiembrie tronsonul cuprins între DN1 și A3, urmând ca descărcarea provizorie în DN2 să se realizeze în cursul anului viitor”, potrivit lui Irinel Ionel Scrioșteanu. secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

 Traseul Lotului 2 Nord - A0 se desfășoară între DN1 (în dreptul localității Corbeanca) și DN2 (în dreptul localității Afumați).

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete