Scumpirea alimentelor nu-i împiedică pe oameni să plece în vacanțe sau să-și cumpere lucruri inutile

0
Publicat:

Scumpirea alimentelor nu-i împiedică pe oameni să cheltuie mai mult pe vacanțe sau să-și cumpere lucruri inutile, potrivit unui studiu realizat la nivel mondial.

Oamenii cheltuie mai mult pentru călătorii și bunuri neesențiale

Aproape jumătate (46%) dintre consumatorii din întreaga lume cred că prețurile alimentelor vor continua să crească, potrivit sondajului PwC Global Consumer Insights Pulse Survey 2023 din luna iunie. Procentul este mai mare față de ediția precedentă, din februarie, când a fost de 42%.

Deși, din cauza cheltuielilor mai mari cu produsele alimentare, consumatorii și-au redus, de la începutul anului, cheltuielile neesențiale, acum prevăd o creștere a acestora în perioada următoare. Astfel, mai mult de o treime (36%) dintre respondenți spun că vor aloca mai mult pentru îmbrăcăminte și produse de sănătate, frumusețe, comparativ cu 28% și 27%, în ultimele două sondaje.

Consumatorii sunt pesimiști în privința evoluției prețurilor în următoarele șase luni, anticipând o continuare a scumpirilor, dar acum, comparativ cu sondajele anterioare când își exprimau intenția de a economisi, își propun să aloce sume mai mari pentru alte cheltuieli, cum ar fi renovarea locuinței și călătorii. O tendință similară este observată și în România, unde comerțul continuă să fie pe plus, de peste 5% în volum, în ciuda inflaţiei aflată încă la un nivel ridicat, de peste 10%, potrivit datelor publicate de INS în mai. Presiunea inflației asupra veniturilor populației este tot mai dificil de suportat și, în acest context, guvernul României a stabilit ca prioritate pentru perioada următoare diminuarea prețurilor la anumite produse alimentare de bază, prin plafonarea adaosului comercial. Rămâne de văzut dacă această măsură va avea impactul scontat”, a declarat Ruxandra Târlescu, Partener și Leader pentru sectorul de Retail al PwC România.

Astfel, a crescut la nivel global numărul consumatorilor care vor să cheltuiască mai mult cu 7% pentru articole de îmbunătățire a locuinței. Majorarea preconizată a acestor cheltuieli este similară cu cea indicată pentru alte categorii, precum electronice de consum, echipamente sportive și de fitness, divertisment acasă și activități online.

În același timp, mult mai mulți consumatori, 44% (față de 30% în februarie) estimează creșterea cheltuielilor pentru călătorii, atât interne, cât și internaționale.

Cumpărăturile online versus magazinele fizice

Deși peisajul comerțului electronic este în schimbare, pe fondul unei concurențe crescute și a unei scăderi a anumitor achiziții discreționare, jumătate dintre cei chestionați intenționează să-și majoreze cheltuielile online în următoarele șase luni, un salt semnificativ de la 43% în sondajul din februarie.

Această creștere este coerentă cu decizia consumatorilor de a face mai multe cumpărături la comercianții cu amănuntul care oferă un serviciu de livrare eficient și de a utiliza mai mult opțiunile "click-and-collect". Totuși, 50% dintre respondenți se așteaptă să continue să facă cumpărături în magazinele fizice, confirmând apariția consumatorului "phygital".

Tot mai mulți consumatori cumpără direct de pe site-urile firmelor

O constatare evidentă a sondajului PwC este că, din ce în ce mai des, consumatorii iau decizia de a evita comercianții intermediari și platformele de comerț online și de a cumpăra direct de la branduri.

Majoritatea consumatorilor (63%) declară că au cumpărat produse direct de pe site-ul unui brand și e de așteptat ca acest număr să crească. Alți 29% spun că, deși nu au făcut-o încă, iau în considerare opțiunea direct to consumer (D2C).

Până în prezent, agregatorii și giganții comerțului electronic au avut toate avantajele pentru creștere: prețul și ușurința de utilizare. Dar este clar că brandurile și companiile D2C au propriile avantaje. Aproape jumătate dintre consumatori spun că principalul motiv pentru care sunt atrași de site-urile web D2C este autenticitatea produselor, în special atunci când fac cumpărături pentru îmbrăcăminte, produse electronice și articole de înfrumusețare și îngrijire personală.

Majoritatea consumatorilor, dispuși să plătească în plus pentru produse sustenabile

Opt din zece consumatori au spus că ar plăti cu până la 5% mai mult pentru bunul produs în mod sustenabil. Întrebați cât de mult ar plăti peste prețul mediu pentru o varietate de bunuri, cum ar fi alimentele produse local de fermieri, produse fabricate cu o amprentă de carbon mai mică și articolele făcute la comandă sau personalizate, mai mult de patru din zece consumatori ar plăti cu până la 10% în plus, unul din zece spune că ar plăti până la 30%, iar aproape 7% că ar plăti chiar mai mult. Generația Millennials și generația Z au fost cele mai dispuse să cheltuiască mai mult de dragul sustenabilității.

În cadrul sondajului bianual Global Consumer Insights Survey au fost intervievați circa 9.000 de consumatori din 25 de state la nivel mondial.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție