Scandalul emisiilor trage în jos Volkswagen: Cota de piaţă în Europa, la minimul ultimilor cinci ani. Vânzările de SUV-uri au probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul emisiilor afectează grupul Volkswagen, cumpărătorii preferând automobile ale BMW, Fiat Chrysler şi Daimler, scrie Bloomberg, citată de News.ro. Per total, vânzările grupului au avansat, dar cele ale mărcii Volkswagen sunt în scădere, ceea ce a permis rivalilor să surclaseze nemţii la categoria SUV-urilor.

Mărcile Volkswagen, inclusiv Skoda şi Audi, au reprezentat 23,4% din noile înmatriculări care au avut loc în Europa în primele trei luni ale anului, faţă de 24,4% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Grupul VW a înregistrat astfel cel mai slab rezultat pentru primul trimestru după cel din 2011. Vânzările grupului VW au crescut cu 3,7% în primul trimestru, la 880.740 de autoturisme, în pofida unui declin de 0,5% al mărcii VW, la 420.013 unităţi.

În luna martie, înmatriculările grupului VW au avansat cu 2,6%, la 377.945 autoturisme. Marca VW a consemnat însă o scădere de 1,6% a înregistrărilor, la 175.024 autoturisme, conform sursei citate.

Cota de piaţă a grupului s-a redus în martie la 22,2%, de la 23% în aceeaşi lună a anului 2015.

Grupul german are probleme ca să recâştige încrederea clienţilor, după ce în septembrie anul trecut a recunoscut că a trişat prin instalarea unor softuri care influenţează rezultatele testelor de poluare.

 

Rivalii profită de problemele nemţilor

În plus, gama de vehicule a celor mai bine vândute mărci nu include modele noi de SUV-uri, ceea ce a permis diviziei Jeep a Fiat Chrysler, Merceds-Benz, parte a Daimler, şi BMW să atragă noi cumpărători.

BMW a înregistrat un avans de 11,8% al înmatriculărilor în primul trimestru, Daimler de 13,2%, Jaguar Land Rover de 39,8%, iar Fiat Chrysler de 16,7%. În cazul grupului Renault, proprietarul Dacia, creşterea a fost de 6,9%.

La nivelul Europei, înregistrările de autoturisme noi au urcat în primul trimestru cu 8,2%, la 3,81 milioane de unităţi. În martie, creşterea înregistrărilor de autoturisme noi a fost de 6%, la 1,7 milioane de unităţi.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC