Scandalul Dieselgate: Fost inginer VW, condamnat la peste trei ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liang, fost inginer al VW, a fost condamnat de o instanţă din Detroit la 3 ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unei amenzi de 200.000 dolari, informează usatoday.com. Instanţa a acceptat ca nu el a fost creierul înşelătoriei, dar a constatat că a fost un jucător-cheie timp de mulţi ani în procesul de inducere în eroare a testelor privind emisiile.

„Volkswagen a pledat vin ovat vineri pentru conspiraţie şi obstrucţionarea justiţiei şi a fost de acord să plătească o amendă de 4,3 miliarde dolari pentru că a pus la cale înşelarea testelor emisiilor pentru aproximativ 600.000 maşini din SUA”, scrie usatoday.com.

  

În perioada 2008 – 2016, Liang a fost responsabil cu respectarea normativelor privind motoarele diesel ale VW în Statele Unite ale Americii, fiind prima persoană acuzată de autorităţile americane. Alături de el, alţi şase directori ai companiei au fost acuzaţi în ianuarie 2017 pentru rolul lor în scandal.

În cadrul unui acord cu procurorii, Liang a recunoscut în septembrie 2016 că a ajutat la crearea softului ilegal al VW şi a colaborat cu autorităţile americane în vederea reducerii pedepsei, care ar fi putut depăşi cinci ani de închisoare.  

Instanţa a constatat că nu Liang a fost creierul schemei Dieselgate, dar a fost un jucător-cheie care s-a implicat timp de mai mulţi ani în crearea softului de înşelare a testelor privind emisiile.

„Această infracţiune este o crimă foarte gravă şi tulburătoare înfăptuită asupra sistemului nostru economic”, a spus Sean Cox, judecătorul districtului, menţionând că ceea ce au făcut Liang şi Volkswagen a fost „subminarea încrederii dintre cumpărători şi vânzători”.

Cox a recunoscut că a fost greu să impună în parte pedeapsa cu închisoarea, deoarece Liang părea un tată bun care a muncit din greu pentru a-şi construi o viaţă. El a spus că Liang era "un inginer strălucitor", dar unul care fusese "cu siguranţă loial Volkswagen".

Liang va depune mărturie împotriva lui Oliver Schmidt, fost manager VW

Pentru a-i obţine o pedeapsă mai mică, procurorii federali au invocat colaborarea intensă a lui Liang în cadrul anchetei, amintind că acesta a fost pregătit să depună mărturie împotriva co-inculpatului Oliver Schmidt, fost manager VW, care se confruntă cu un posibil termen de şapte ani, în decembrie, cu taxe similare. Schmidt este în prezent deţinut în închisoarea federală din Milano, Mich.

Cazul provine din utilizarea automată a maşinilor germane a unor softuri care încearcă să înşele testele privind emisiile în S.U.A. Aceste softuri au permis vehiculelor să polueze mai puţin atunci când au fost testate. Schema a fost descoperită în 2014 şi, ulterior, a condus la despăgubiri civile în valoare de aproximativ 17 miliarde dolari pentru consumatorii şi dealerii din SUA care deţin autovehiculele diesel şi o amendă de 4,3 miliarde de dolari pentru soluţionarea acuzaţiilor penale.

Volkswagen a recunoscut folosirea softurlor ilegale la aproximativ 11 milioane de vehicule la nivel global, printre care Jetta, Jetta Sportswagen, Golf, Beetle, Beetle Convertible şi Audi 3 din anii 2009 până în 2014, cu motoare diesel Volkswagen de 2 litri. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență