S-a deschis noul terminal pentru sosiri externe la Aeroportul Timişoara. Drulă: Durata de aşteptare pentru intrarea în ţară se va reduce la jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Cătălin Drulă

Terminalul Sosiri Externe al Aeroportului Timişoara a fost deschis joi şi tot joi a fost semnat contractul pentru construcţia unui terminal nou de Plecări Externe, o investiţie de 184,4 milioane de lei, care este prevăzută a se finaliza la sfârşitul anului 2023, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

„S-a deschis noul terminal Sosiri Externe la Aeroportul Timişoara. La ora 13:35, a aterizat prima cursă aeriană la noul terminal de Sosiri Externe al Aeroportului Timişoara. Fără panglici - doar un gest de normalitate la finalul unui proiect de investiţii de 30 de milioane de lei. De astăzi, durata de aşteptare pentru intrarea în ţară prin Aeroportul din Timişoara se va reduce la jumătate. Vor putea fi procesate trei curse în acelaşi timp, adică aproximativ 540 de pasageri", a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, după ce traficul aerian îşi va reveni din contextul epidemiei COVID-19, pe aeroportul din Timişoara ar putea tranzita chiar şi trei milioane de pasageri pe an.

„Tot astăzi am semnat şi contractul pentru construcţia unui terminal nou de Plecări Externe. Va avea o suprafaţă de 8.000 mp şi va fi dotat cu 18 ghişee de check-in şi 6 posturi pentru controlul Poliţiei de Frontieră. Tot în număr de 6 vor fi porţile automate pentru scanarea documentelor biometrice. Valoarea totală a acestui proiect este de 184,4 milioane de lei, iar termenul preconizat pentru finalizare este finalul anului 2023", a adăugat ministrul.

Aeroportul Internaţional „Traian Vuia" din Timişoara (AIT) a dat în folosinţă, de joi, noul terminal Sosiri externe pentru pasageri, după finalizarea primei etape a proiectului de investiţii al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu finanţare parţială din fonduri europene nerambursabile.

Proiectul a demarat în februarie 2019, iar cea de-a doua etapă vizează realizarea terminalului Plecări externe.

Valoarea totală a investiţiei este de 30.349.000 lei (cu TVA), din care 13.273.000 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 2.342.000 lei vin de la bugetul de stat, iar 14.733.000 lei din fondurile proprii ale Aeroportului Timişoara, arată un comunicat al AIT remis, Agerpres.

Noul terminal are o suprafaţă construită de 4.383 metri pătraţi, este prevăzut cu patru porţi de sosire şi poate deservi simultan un flux de 540 de pasageri (trei curse) şi va permite o creştere a traficului aerian de persoane la aproximativ 3.000.000 de pasageri pe an. Terminalul este dotat cu 10 puncte de control ale poliţiei de frontieră, trei puncte de control vamal şi o zonă de procesare a bagajelor în suprafaţă de 200 metri pătraţi. Terminalul dispune şi de alte facilităţi şi utilităţi specifice. 

Terminalul Sosiri Curse Externe Pasageri al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara ar fi trebuit inaugurat la data de 12 iulie, în prezenţa ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, dar evenimentul a fost amânat după ce reprezentanţii aeroportului şi-au dat seama că nu a fost obţinută autorizaţia ISU.

Citeşte şi: Inaugurare ratată cu fast, la Aeroportul Timişoara: „Domnul ministru nu merge pe o chestie festivă”

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €