S-a dat startul înscrierilor la programul de internship al Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tineri participanţi la programul de internship al Guvernului

Tinerii interesaţi de o carieră în administraţia publică centrală se pot înscrie, începând de luni, la programul oficial de internship al Guvernului României.

Programul este destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani, studenţi sau recent absolvenţi ai unei universităţi din România ori din afara ţării. Ediţia aniversară a Programului Oficial de Internship al Guvernului României, ediţia a V-a, se va desfăşura în intervalul 17 iulie – 18 septembrie şi pune la dispoziţia tinerilor interesaţi 100 de poziţii de intern în peste 75 de domenii de studii.

Participanţii la program vor beneficia de o bursă în cuantum de 1.000 lei/lună pentru amortizarea costurilor de subzistenţă în cele două luni ale stagiului, în condiţiile în care vor lua parte la activităţile comune sau specifice instituţiei-gazdă cel puţin 6 ore/zi.

Formularul de înscriere este disponibil la această adresă şi va putea fi accesat până la data de 9 mai 2017, ora 23:59.

Anul acesta, la cea de-a cincea ediţie a Programului de Internship s-au alăturat Guvernului României alte 51 de instituţii-gazdă. De asemenea, Guvernul va oferi expertiză în organizarea programelor de internship, inclusiv în administraţia publică locală. Aşadar, Guvernul va sprijini prin Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Tineretului şi Sportului procesul de reglementare a organizării şi desfăşurării programelor de internship în România.

Calendarul de organizare şi desfăşurare a ediţiei 2017 a programului de internship este structurat astfel:

- 24 aprilie – 9 mai: depunerea candidaturilor online                                                    

- 9 mai – 28 mai: evaluarea candidaturilor online

- 29 mai – 18 iunie – interviuri online

- 26 iunie: anunţarea rezultatelor

- 17 iulie: deschiderea Programului de Internship;

- 18 septembrie: închiderea Programului de Internship.

Programul oficial de internship al Guvernului României a debutat în anul 2013 cu 25 de interni care au parcurs acest Program la nivelul structurilor din Palatul Victoria. În anii următori, Programul a fost extins succesiv la nivelul ministerelor şi instituţiilor subordonate, astfel încât, aflat în pragul celei de-a cincea ediţii, în rândul absolvenţilor Programului InternshipGovRo se numără 684 de tineri.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”