Ruşinea de a fi pe „lista ruşinii“. Publicarea listei marilor datornici de către ANAF a înjumătăţit numărul acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre datornici nu au vrut să apară pe „lista ruşinii“ şi au achitat datoriile către stat FOTO: Guliver / Getty Images

Măsura publicării listei cu marii datornici la stat a dat roade, întrucât numărul acestora s-a redus la jumătate în preajma publicării, a arătat Dragoş Doroş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Publicarea listei cu marii datornici la stat, de către ANAF, a produs un efect, când s-a apropiat data primei publicări (...). Efectul s-a văzut, pentru că noi, în decursul unei luni, am diminuat mult acea listă, pe de-o parte pentru că am avut un efort de colectare şi pe cei pe care i-am avut pe listă i-am anunţat, s-au clarificat multe dintre situaţii, iar pe de altă parte, au fost contribuabili care au avut ei iniţiativa, nedorindu-şi să fie pe acea listă numită de presă «lista datornicilor», şi s-a diminuat. Am avut, iniţial, 185.000 de poziţii, dar când ne-am apropiat de publicarea ei, s-a înjumătăţit. Efectul este bun. Lista se actualizează şi se clarifică“, a afirmat Dragoş Doroş, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, potrivit Agerpres. 

Dragoş Doroş a mai arătat că evaziunea fiscală este o „componentă continuă“, în contextul în care, a menţionat el, de doi ani, a luat fiinţă Direcţia Antifraudă, structură a ANAF care are ca obiectiv principal lupta cu această infracţiune.

„Antifrauda se ocupă exclusiv de evaziunea fiscală, rezultatele s-au văzut, dar mai este mult loc. Faţă de anul trecut, Antifrauda înregistrează un plus de 30% în ceea ce priveşte numărul de controale şi suma amenzilor aplicate. (...).Dacă vorbim de evaziunea mare, pe legume-fructe, cereale sau produse petroliere, aici ANAF are o muncă laborioasă, care trebuie să aibă la dispoziţie o bază de date mai modernă, un sistem informatic foarte modern (...). Colaborăm tot mai mult cu instituţii ale statului care se ocupă, la rândul lor, de lupta împotriva evaziunii fiscale, respectiv Parchete, Ministerul de Interne, Vamă, Poliţia de Frontieră, şi toate împreună trebuie să ducă la un sistem de informaţii complet, care în final să ne dea o luptă reală şi efectivă împotriva evaziunii fiscale“, a detaliat Doroş.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală