Rusia acuză Ucraina de şantaj, prin blocarea tranzitului țițeiului către Ungaria şi Slovacia

0
Publicat:

Rusia a acuzat miercuri Ucraina că şantajează Ungaria şi Slovacia prin blocarea tranzitului ţiţeiului de la compania petrolieră rusă Lukoil prin conducta Drujba către cele două ţări din Europa Centrală, informează EFE.

Rusia acuză Ucraina de şantaj pentru că ar bloca țițeiul de la Lukoil

Decizia regimului Zelenski de a opri transportul petrolului către Ungaria şi Slovacia demonstrează încă o dată incapacitatea Kievului de a negocia şi înclinaţia sa pentru şantajul ordinar", a declarat Andrei Nastasin, unul din purtătorii de cuvânt ai Ministerului rus de Externe.

El a adăugat că tranzitul resurselor energetice prin Ucraina "a devenit o pârghie de manipulare pentru regimul de la Kiev, ale cărui acţiuni în această direcţie sunt încurajate de Occident".

Potrivit lui Nastasin, „protectorii lui Zelenski şi-au stabilit obiectivul de a rupe definitiv cooperarea energetică a Rusiei cu acele ţări europene care sunt încă ghidate de propriile lor interese naţionale şi de considerente economice raţionale".

Diplomatul rus a atras atenţia asupra faptului că "noua escaladare a presiunii juridice împotriva Lukoil" a coincis cu o serie de iniţiative diplomatice de la Budapesta pentru rezolvarea rapidă a conflictului din Ucraina şi cu refuzul Ungariei şi Slovaciei de a sprijini noi sancţiuni din partea Uniunii Europene la adresa Rusiei.

Amintind că Ucraina este o ţară candidată la aderarea la UE, el a subliniat că Kievul, "prin acţiunile sale nebuneşti, ameninţă securitatea energetică a două state membre ale Uniunii Europene şi, de altfel, a altor ţări membre şi candidate".

Marţi, guvernul ungar a cerut Comisiei Europene să ia măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită din nou tranzitul ţiţeiului furnizat de Lukoil către Ungaria şi Slovacia şi a chestionat lipsa de acţiune a Bruxellesului din ultima săptămână. 

A trecut mai bine de o săptămână de când, împreună cu Slovacia, am cerut CE să ia măsuri împotriva Ucrainei pentru veto-ul său asupra tranzitului petrolului", a spus ministrul de Externe Peter Szijjarto pe Facebook.

Potrivit lui Szijjarto, preşedinta CE, Ursula von der Leyen, ar trebui să răspundă la întrebarea „De ce nu a făcut un singur pas de mai bine de o săptămână?"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis să includă pe 24 iunie Lukoil pe lista entităţilor sancţionate pentru legăturile sale cu regimul preşedintelui Vladimir Putin şi a stopat fluxul ţiţeiului rus ce tranzitează Ucraina, decizie ce le afectează, în principal, pe cele două ţări din Europa Centrală.

Ungaria şi Slovacia sunt ţările europene cele mai dependente de importurile de petrol din Rusia şi cumpără cantităţi importante de la Lukoil.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”