Românii își petrec vara la mare. De unde vin cei mai mulți turiști de pe litoralul românesc

0
Publicat:

Mai mult de o treime dintre turiștii care ajung pe litoral sunt din București, arată datele colectate de Litoralulromanesc.ro. Potrivit sursei citate, unii locuitori ai Capitalei merg la mare și de 3-4 ori pe sezon, spre deosebire de cei din alte județe.

Bucureștenii își petrec vara pe litoral, Foto: Inquam Photos Călin Ganea

Cei mai mulţi turişti care şi-au făcut vacanţele în staţiunile autohtone de la Marea Neagră până la jumătatea sezonului estival sunt din Bucureşti, peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc fiind din Capitală”, informează Litoralulromanesc.ro.

La polul opus se situează judeţele Tulcea, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente.

Datele analizate în sezonul 2022 – 2023, pe un eșantion de peste 207.000 rezervări, evidențiază faptul că aproape 36% dintre turiștii care au ajuns în acest interval pe litoralul românesc provin din București. Capitala conduce detașat clasamentul, următoarele două locuri din Top 3 fiind la mare distanță. Astfel, locul secund este ocupat de județul Prahova, cu 5,92% din totalul turiștilor veniți pe litoral, iar pe poziția a treia se află județul Cluj, cu 5,27% din total.

În continuare, Topul 10 al județelor din care vin la mare turiști este format din: Timiș (5,20%), Brașov (4,44%), Iași (4,30%), Argeș (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) și Suceava (2,10%).

La coada clasamentului se află județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care, cumulat, generează sub 2% din totalul turiștilor care aleg litoralul românesc.

Pe de altă parte, locuitorii Capitalei sunt și cei care frecventează litoralul autohton de mai multe ori de-a lungul unui sezon estival, unii dintre ei chiar și 3-4 ori, spre deosebire de turiștii din alte județe, care petrec un singur sejur la mare pe vară. Diferențe sunt și în ceea ce privește durata medie a sejurului: în vreme ce bucureștenii stau pe litoral în medie 2,8 nopți, turiștii care vin din alte județe, în special cele aflate la mare distanță, aleg sejururi cu o medie de 4,6 nopți.

Am constatat că pe măsură ce turiştii locuiesc mai departe de destinaţie, creşte media sejurului, deoarece pentru majoritatea această deplasare reprezintă singura vacanţă din an în staţiunile româneşti de la Marea Neagră. Efortul depus pentru această călătorie este mai mare pentru turiştii care vin din judeţe precum Cluj, Timiş sau Iaşi, prin urmare şi perioada pe care o petrec pe litoral este mai mare. În schimb, pentru bucureşteni accesul la litoral este mult mai rapid şi mai uşor, fie că aleg să călătorească cu maşina personală, fie cu trenul. De aceea, mai ales pentru tineri, o <<escapadă>> la mare într-un weekend prelungit este la îndemână", afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Analiza mai relevă faptul că printre românii care îşi rezervă sejururi pe litoralul românesc se numără şi constănţeni. Judeţul Constanţa se află aproape la mijlocul clasamentului, cu 1,19% din totalul rezervărilor, un procent apropiat de cel al judeţelor Hunedoara şi Gorj, între care se află în acest top.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică