Românii, cocoşaţi de ratele la bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii nu se mai descurcă cu plata ratelor, mulţi ajungând restanţieri la bănci FOTO Adevărul

Românii care s-au împrumutat la bănci plătesc cele mai mari rate din Europa în raport cu venitul disponibil. Românii care au atras credite plătesc lunar la bancă aproape de două ori mai mult din veniturile încasate decât un francez, un italian sau un spaniol, şi de trei ori mai mult decât un neamţ.

După anii de boom economic, când băncile vindeau credite ca pe pâinea caldă, au venit anii de criză, iar acum, şi instituţiile bancare şi românii îndatoraţi resimt din plin efectele negative ale necumpătării. Astfel, românii au ajuns să plătească cele mai mari rate bancare din Europa în raport cu veniturile disponibile, cu o medie de aproape 20%, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR). „Ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB este în regulă, sub 20%, dar ponderea datoriilor în venitul disponibil este deja la media europeană, pentru că venitul este mic. Dacă mergem la serviciul datoriei în venitul disponibil, deja situaţia este total invers, gospodăriile din România stau cel mai prost în context european (cu 20% - n.r.)“, a arătat Valentin Lazea, economist-şef al BNR. 

În timp ce plata serviciului datoriei gospodăriilor ocupă în România o pondere de aproape 20% din venitul disponibil, în Franţa şi Italia depăşeşte cu puţin 10%, iar în Germania şi Portugalia se situează sub 3%. Mai exact, românii care au atras credite plătesc lunar la bancă aproape de două ori mai mult din veniturile încasate decât un francez, un italian sau un spaniol, şi de trei ori mai mult decât un neamţ.

Având în vedere gradul mare de îndatorare al populaţiei, cumulat cu scăderea veniturilor şi a puterii de cumpărare din ultimii ani, este dificil pentru bănci să mai vândă credite acestui segment.

Creditarea excesivă, una dintre greşeli

Dincolo de unele erori făcute de bănci în trecut, printre care enumeră şi creditarea excesivă a populaţiei, Lazea susţine că există factori exogeni, independenţi de bănci, care îngreunează creditarea în acest moment. El s-a întrebat retoric cum ar putea băncile să crediteze când există atâţia salariaţi care au salariul minim pe cartea de muncă, firme profitabile care raportează pierderi, primării care acumulează arierate. „Ca tendinţă generală, sectorul companiilor are o mai bună capacitate de a accesa noi credite comparativ cu sectorul gospodăriilor. Îmi pare rău, asta este“, a afirmat Lazea.

Soldul creditului acordat populaţiei şi firmelor a scăzut în februarie cu 0,3% faţă de ianuarie, la 222,7 miliarde de lei, ca urmare a reducerii atât a împrumutuirlor în lei, cât şi a celor în valută, arată datele BNR. În termeni reali, scăderea a fost de 0,6%. Împrumuturile în lei acordate populaţiei au scăzut în februarie, faţă de ianuarie, cu 0,5%, la 34 miliarde de lei, în timp ce creditele în valută pentru populaţie s-au diminuat cu 0,2%, la echivalentul a 68,8 miliarde de lei. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie