Românii au cheltuit anul trecut 2,55 miliarde de euro pe bunuri de folosinţă îndelungată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată au crescut anul trecut până la 2,55 miliarde euro, un nivel comparabil în anul de boom 2007, potrivit unui studiu de piaţă GfK TEMAX.

Comparativ cu anul anterior, piaţa a crescut în 2016 cu peste 9%, însă ritmul de creştere a încetinit pe finalul anului. În 2015, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a ajuns la 2,3 miliarde euro, după un avans de 13% comparativ cu 2014.

În categoria bunurilor de folosinţă îndelungată intră produse precum aspiratoare, frigidere, maşini de spălat, televizoare, calculatoare, laptopuri, telefoane mobile, tablete, imprimante şi aparate foto.

Creşteri la electrice şi electrocasnice

În 2016, cele mai mari creşteri le-au înregistrat vânzările de electrocasnice mari (+20,8%, până la 577 milioane euro), electronice (+20,2%, până la 463 milioane euro), electrocasnice mici (+20,2%, până la 178 milioane euro) şi telecom (+12%, până la 824 milioane euro), potrivit News.ro.

Singurele scăderi, faţă de 2015, le-au înregistrat vânzările de produse IT (-15,1%, până la 419 milioane euro), produse foto (-14,6%, până la 25 milioane euro) şi imprimante (-3,5%, până la 64 milioane euro).

Ritm încetinit în trimestru IV

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut în al patrulea trimestru din 2016 cu 2,5% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior. Ritmul a încetinit considerabil, după o creştere de 9,5% în trimestrul al treilea şi după un avans de 15,5% în al doilea trimestru.

Trei dintre cele şapte sectoare analizate - electronice, electrocasnice mari şi electrocasnice mici – au înregistrat rate de creştere de două cifre în ultimele trei luni ale anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Cel mai mare avans, de 17,9%, a fost înregistrat în al patrulea trimestru de vânzările de electronice, până la 203 milioane euro.

Cele mai căutate produse în acest sector l-au reprezentat televizoarele cu dimensiuni şi rezoluţii superioare ale ecranelor, boxele mici şi boxele cu sistem de andocare şi sistemele audio. Sistemele video şi de înregistrare, împreună cu sistemele de navigare auto, au continuat să scadă.

A doua creştere a fost înregistrată de piaţa de electrocasnice mici, de 15,4% în al patrulea trimestru, până la 63 milioane euro, iar a treia creştere, de 11,4%, au înregistrat-o electrocasnicele mari, până la 193 milioane euro.

Pe aceste două segmente, majoritatea categoriilor au suferit eroziuni de preţ în 2016, cu toate că a crescut interesul consumatorilor pentru produse cu specificaţii superioare. Totodată, campania Black Friday a generat vânzări mai mari pentru toate categoriile de produse, cu impact considerabil pentru aspiratoare şi aparate pentru prepararea băuturilor calde.

A patra creştere procentuală aparţine celei mai mari pieţe, cea a telecomunicaţiilor, cu un avans de 0,2% şi o valoare de 273 milioane euro în trimestrul al patrulea.

Pe acest sector, s-a înregistrat o creştere semnificativă pe segmentul de telefoane cu ecrane mari. În plus, segmentul de căşti cu microfon a continuat să aibă rate de creştere de două cifre, ceea ce a contribuit la evoluţia întregii categorii telecom.

Scădere în IT

Cea mai mare scădere în trimestrul al patrulea a înregistrat-o sectorul IT (-19,1%, până la 143 milioane euro). Camerele web si mouse-urile au fost singurele categorii IT care au înregistrat evoluţii pozitive, iar  tabletele au scăzut cel mai mult, urmate de sistemele de tip desktop şi laptopuri.

Următoarele scăderi au fost înregistrate de produsele foto (-15,3%, până la 10 milioane euro) şi imprimante (-10,2%, până la 19 milioane euro).

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple