România va realiza doar jumătate din kilometri de autostradă asumaţi prin PNRR, într-un scenariu optimist, potrivit reprezentantului Pro Infrastructura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Ionuţ Ciurea, reprezentant al Asociaţiei Pro Infrastructura, este sceptic cu privire la capacitatea autorităţilor din România de a realiza cei peste 400 de kilometri de autostradă asumaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El aduce ca argument faptul pentru unele tronsoane rutiere nu există nici măcar proiecte tehnice, dar invocă şi timpul mare necesar atribuirii contractelor, având în vedere contestaţiile care se depun, de obicei, în urma licitaţiilor.

"Sperăm să mergem pe aproape 200 (de kilometri de autostradă dintre cei asumaţi prin PNRR - n.r.), într-un scenariu optimist şi realist în acelaşi timp. Adică ar trebui, până în 2026, să mergem pe A 7 de la Ploieşti până la Buzău şi să sperăm că şi de la Buzău până la Focşani. Adică vreo 63 plus 83 de kilometri, aceste două segmente din A 7. Din păcate, A 7 mai are încă pe atâţia kilometri, vreo 96 de kilometri de la Focşani la Bacău şi iarăşi vreo 82-83 de la Bacău la Paşcani. Dacă pe Ploieşti – Buzău avem un contract semnat şi unul ca şi semnat (...) iar lotul 3 din Ploieşti – Buzău este în momentul ăsta contestat, este încă departe de semnare pentru că fost depuse trei contestaţii şi două dintre ele au fost admise parţial şi acum toată lumea merge la Curtea de Apel în Justiţie. (...) Este puţin probabil ca lotul 3 din Ploieşti – Buzău să fie semnat în 2022”, a afirmat Ionuţ Ciurea într-o emisiune difuzată, sâmbătă, de Digi 24. 

Reprezentantul Pro Infrastructura a precizat că pentru cele patru loturi din tronsonul Buzău-Focşani "îi vine greu să creadă” că vor fi semnate toate contractele imediat, fără contestaţii, el spunând că speră ca anul viitor să fie semnate contractele pentru toate cele patru tronsoane. 

"Din păcate, veştile cât de bune pe A 7 se opresc aici. De la Focşani la Bacău este segmentul cel mai întârziat, încă nu avem proiect tehnic aprobat în Compania de drumuri, ce să vorbim de lansare licitaţii? (...) Deci este segmentul cel mai în urmă”, a spus Ciurea. 

În ceea ce priveşte autostrada A8 Târgu Mureş-Paşcani, reprezentantul Pro Infrastructura este de părere că "singurele secţiuni care pot fi, cel puţin teoretic, gata în 2026 sunt capetele”, respectiv aproximativ 60 de kilometri. 

Ciurea a mai spus, despre autostrada Lugoj-Deva că aceasta "cu siguranţă că nu” va fi finalizată până în anul 2026.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie