România importă fructe şi legume mai scumpe decât cele autohtone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei a analizat piaţa şi a concluzionat că în România preţurile sunt mai mici decât media europeană, dar asta nu împiedică importurile masive de fructe şi legume. În opinia retailerilor, principalul motiv pentru care se importă atât de mult este că producătorii români încă nu au capacitatea de a îndeplini nişte standarde comerciale.

"S-a constat, printre altele, că majorarea preţurilor la produsele alimentare este sub nivelul din Uniunea Europeană şi, în prezent, preţurile noastre sunt cam la nivelul de 60% din media europeană, ceea ce este o situaţie bună", a declarat, citat de Agerpres, Dragoş Vasile, consilier la Consiliul Concurenţei.

Oficialul Concurenţei a amintit că instituţia pe care o reprezintă nu analizează creşterea preţurilor în general, ci se uită la cazuri punctuale, care pot ridica semne de întrebare privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă.

"Există şi o categorie de produse unde aprovizionarea se face majoritar din import, cum sunt legumele şi fructele, în condiţiile în care preţurile sunt mai mari decât ar fi la produsele româneşti. Care ar fi explicaţiile? Unele sondaje, realizate de retaileri, arată faptul că producătorii români încă nu au capacitatea de a îndeplini nişte standarde comerciale. Le lipsesc utilaje de sortare, de calibrare, nu au capacităţi de stocare. Toate acestea pot fi desigur corectate în timp prin creşterea capacităţii lucrătorilor de a respecta anumite standarde tehnice", a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă.

 

Mai multe pentru tine:
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Israelului, Gideon Sa’ar. Ce s-a aflat pe agenda discuțiilor
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ilie Bolojan l-a primit la Palatul Victoria pe Bartolomeu I: „I-am transmis calde mulțumiri pentru că poartă în rugăciune și binecuvântări România”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv