România, din ce în ce mai atrăgătoare pentru firmele care vor să se relocheze

0
Publicat:

România atrage tot mai mult interesul investitorilor care se uită la Europa Centrală și de Est pentru spații industriale sau de birouri, parțial și datorită stimulentelor guvernamentale care pot acoperi până la 70% din costurile eligibile.

România, din ce în ce mai atrăgătoare pentru firmele care vor să se relocheze

Nivelul ridicat al acestui sprijin reprezintă un avantaj competitiv major pentru dezvoltatori și alte tipuri de investitori, într-un context în care localizarea strategică, optimizarea costurilor și sustenabilitatea sunt tot mai importante în luarea deciziilor de investiții, se arată într-un raport al Colliers. Totuși, experții atrag atenția că firmele se uită la mulți alți factori când iau decizii strategice, iar instabilitatea politică și dezechilibrele interne mari ale României cântăresc greu. În 2024, România a fost în urma principalelor economii central și est-europene din prisma investițiilor anunțate în industria prelucrătoare.

România se remarcă în regiune prin intensitatea sprijinului guvernamental, mai ales pentru investițiile în producție. Ajutoarele de stat pot oferi un impuls decisiv companiilor care vor să se extindă sau caută spații pentru relocarea activităților, ceea ce este un aspect tot mai important având în vedere schimbările pe plan geopolitic la nivel global. Totodată, România devine tot mai atractivă și pentru sectorul serviciilor externalizate, oferind spații moderne, bine poziționate și susținute de politici publice favorabile”, explică Victor Coșconel, director Colliers.

Totuși, un ajutor de stat care acoperă până la 70% din costurile eligibile - în Polonia sau Ungaria, procentul urcă până la 50-60%, în funcție de regiunea țării - nu este suficient, după cum arată și datele privind volumul total al investițiilor. Astfel, potrivit fDi Markets, în România au fost anunțate în 2024 investiții în domeniul industriei prelucrătoare de 1,7 miliarde euro, care ar genera peste 8,900 de locuri de muncă. Totuși, Cehia, Ungaria sau Polonia au avut fiecare o valoare sensibil mai mare - 2,5 și 2,9 miliarde euro.

Ajutorul de stat este doar un element care influențează decizia unei companii de a investi într-o anumită țară și deși este foarte bine că România e generoasă pe acest plan, acest aspect nu poate compensa în totalitate elementele negative ale momentului. Incertitudinile globale dublate de instabilitate pe plan intern, o politică fiscală care ar putea suferi modificări majore pe termen mediu – fără a exista claritate în această privință, cântăresc mai mult decât ajutorul suplimentar pe care România îl oferă față de Polonia sau Ungaria. Astfel, așteptăm o rezolvare sau o mai mare transparență în aceste domenii, întrucât la un nivel fundamental, România are cel mai atractiv raport dintre productivitatea muncii și salarii din Uniunea Europeană”, adaugă directorul Colliers.

Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara oferă extrabeneficii

Altfel, în zona serviciilor, situația stă puțin diferit. Deși multe proiecte de birouri nu se califică direct pentru ajutoare financiare, orașe precum Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara oferă beneficii indirecte importante - de la stimulente fiscale, până la atragerea unor chiriași strategici care prioritizează locațiile cu sprijin public. Proprietarii care înțeleg și valorifică aceste mecanisme pot transforma avantajele existente într-un diferențiator real pe piața închirierilor, subliniază consultanții Colliers, explicând că România dispune de un stoc redus de spații logistice și de birouri per capita, dar beneficiază de o forță de muncă bine pregătită și costuri operaționale competitive, ceea ce face ca oportunitățile de dezvoltare să fie semnificative.

Sprijinul de stat poate face diferența în atragerea unor chiriași importanți, în special în contextul unei concurențe regionale în creștere. Proprietarii care comunică eficient aceste avantaje pot obține rate mai mari de ocupare și randamente mai bune. Chiar și în contextul noilor reglementări, cum este impozitul minim global, regiunea CEE rămâne extrem de competitivă pentru investitori. Datele din 2024 confirmă revenirea pieței, cu Polonia înregistrând o creștere de 138% a volumelor investiționale. După un 2023 marcat de stagnare, estimările noastre indică o relansare economică solidă, cu o rată medie de creștere economică în regiune de 1,9%, de la 0,6% în 2023. Pentru 2025, se estimează o accelerare și mai puternică”, adaugă Victor Coșconel.

Cele șase economii majore din CEE - România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și Bulgaria - cumulează aproape 90% din stocul modern de spații industriale din CEE-13, potrivit raportului Colliers. Cu o medie de doar 0,7 metri pătrați de spații logistice per capita, comparativ cu până la 3 metri pătrați în Europa de Vest, decalajul semnalează un potențial semnificativ de dezvoltare pe termen lung. În paralel, Pactul Verde European și presiunile de conformare cu criteriile ESG accelerează investițiile în clădiri sustenabile și soluții tehnologice inteligente, deschizând un nou val de oportunități pentru investitorii vizionari și dezvoltatorii care acționează rapid.

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Rectorul SNSPA avertizează că „luna de miere s-a încheiat” pentru puterea de la București: „Este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor fi zile ușoare”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Pregătirea apărării pe linii e esențială”. Retragerea americană, un pericol pentru România? Soluțiile generalului care ne-a reprezentat la Bruxelles
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale