România are cele mai ieftine ouă din UE, la poarta fermei. Vânzările, afectate de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările de ouă vor scădea

Vânzările de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale vor fi mai mici în acest an cu circa 30% faţă de 2019, din cauza restricţiilor impuse de criza generată de noul coronavirus, iar preţurile vor fi similare cu cele de anul trecut, deşi costurile de producţie s-au majorat în 2020, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

„Vânzările în perioada Sărbătorilor Pascale în anul 2020 vor fi mai mici decât în anul 2019 din cauza restricţiilor privind criza COVID-19. Reţele importante pentru distribuţia ouălor cum sunt HORECA sau catering sunt închise, iar cererea generală în această perioadă este mai mică decât în anul 2019. Estimăm o scădere de circa 30%. Conform Observatorului Preţurilor la nivelul UE, preţul la poarta fermei în România este cel mai mic din UE, pentru ouăle obţinute de la găini crescute la cuşti, categoria L+M, ambalate la cofrag de 30 de ouă. Comparativ cu anul 2019, preţul la poarta fermei este acelaşi, adică între 0,28 - 0,30 lei/ou, deşi costul de producţie în anul 2020 este mult mai mare”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UCPR.

În anii trecuţi, industria avicolă miza pe vânzări între 170 şi 180 de milioane de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale, cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită.

Şeful UCPR susţine că preferinţa consumatorilor este în momentul de faţă pentru ouă produse în fermele din România, pentru că sunt foarte proaspete şi au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare.

„Ouăle de consum au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare prin marcarea pe coaja oului a codului alfa numeric care identifică ţara unde se produce, judeţul, codul fermierului, dar şi sistemul de creştere (cuşti, adăpost, adăpost + aer liber, ecologic). De exemplu: 3RO GR 00X reprezintă ouă obţinute de la găini crescute la cuşti (cifra 3) în România (RO), judeţul Giurgiu (GR) cu codul fermierului (00X). De asemenea, pe coaja oului se marchează şi data până la care trebuie consumat oul respectiv (ddm 25.04.2020). Cu toate acestea sunt consumatori care încă nu citesc aceste informaţii, cumpărând ouă venite din alte state membre, dar care în mod cert nu sunt la fel de proaspete ca şi cele din fermele noastre”, menţionează preşedintele UCPR.

În opinia sa, producţia de ouă din fermele profesionale, dar şi cea din gospodăriile individuale, asigură un grad de autosuficienţă de circa 105%, realizându-se şi un mic export de ouă de circa 150 - 200 milioane de bucăţi pe an.

În primul trimestru al acestui an, producţia de ouă realizată în fermele comerciale a fost de aproximativ 530 - 550 milioane, la nivelul producţiei realizate în 2019.

Reprezentantului Uniunii Crescătorilor de Păsări susţine că şi cererea de carne de pasăre s-a redus semnificativ în ultimele două-trei săptămâni din cauza măsurilor de restricţie care au închis o mare parte din reţelele de distribuţie, HORECA, catering, iar exportul a scăzut mult din aceleaşi motive. Producţia de carne din fermele comerciale este la acelaşi nivel cu cea realizată în anul 2019 pe trimestrul I, adică 115.000 - 120.000 tone.

„Vânzările în această perioadă sunt mai mici decât în anul precedent, ceea ce obligă fermierii să facă stocuri de carne. Preţurile la poarta fermei, conform Observatorului Preţurilor la nivel UE, sunt şi la aceste produse printre cele mai mici din UE, iar în ultimele săptămâni tendinţa a fost de scădere a preţului la poarta fermei. În săptămâna 14 din acest an, conform aceleiaşi surse, preţul a fost de 6,85 lei/kg la grill la poarta abatorului”, a spus Van.

Potrivit sursei citate, cea mai mare problemă a producţiei interne este concurenţa neloială a unor state membre, care comercializează carne de pasăre pe piaţa autohtonă la preţuri de dumping, ”adică mult sub costurile de producţie în ţările de origine”.

„În Polonia şi Ungaria evoluează focare deschise de gripă aviară, iar Polonia are numeroase focare de Salmonella, conform Sistemului Rapid de Alertă al UE. Întrucât România a avut în ultimele luni doar un sigur focar de gripă aviară în judeţul Maramureş, iar acesta a fost închis, în prezent fiind liberi de gripă aviară, solicităm autorităţilor să intensifice controalele la graniţă pentru a proteja, atât producţia internă, cât şi sănătatea publică şi sănătatea păsărilor. Comerţul intracomunitar trebuie să fie loial din punct de vedere comercial şi sigur pentru sănătatea publică şi sănătatea păsărilor”, afirmă preşedintele UCPR.

Alte probleme cu care se confruntă sectorul avicol autohton în această perioadă sunt cele legate de preţurile în creştere la cereale, soia, premixuri furajere, dar şi la echipamentele de protecţie şi dezinfectanţi.

„În această perioadă, preţurile la produsele avicole sunt în scădere, iar acest fenomen va duce la blocarea activităţii avicole fie prin închiderea unor ferme, fie prin acumulare de datorii care va duce în final la falimentul unor unităţi avicole. Pentru a evita această situaţie este nevoie de măsuri urgente pe termen scurt cum ar fi: acordarea de credite cu garanţii guvernamentale, subvenţionarea stocării cărnii de pasăre, preluarea la rezerva de stat a unei cantităţi de carne de pasăre şi susţinerea investiţiilor pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie pentru a asigura sustenabilitatea producţiei avicole”, a explicat Ilie Van.

Valoarea producţiei avicole industriale este de circa 1 - 1,1 miliarde de euro/an realizată în circa 250 ferme de găini ouătoare şi aproximativ 300 de ferme de păsări de carne, potrivit datelor UCPR. La acestea se mai adaugă fermele de reproducţie, staţiile de incubaţie, fabricile de furaje combinate, abatoarele şi fabricile de procesare a cărnii de pasăre. De asemenea, unităţile avicole sunt integrate total pe verticală şi dispun de propriul sistem de distribuţie, transportând produsele avicole până la uşa magazinului.

Datele statistice arată că un român mănâncă, în medie, 240 - 250 de ouă anual, ceea ce reprezintă un consum lunar de 20 până la 22 de ouă, însă în luna în care se sărbătoreşte Paştele consumul pe locuitor „sare” la circa 30 de ouă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică