România a primit un miliard de euro de la Comisia Europeană pentru plățile în avans către fermieri

0
Publicat:

România a încasat în data de 5 ianuarie 2026 suma de 988,7 milioane euro din fonduri FEGA, reprezentând rambursarea plăților în avans efectuate fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, a informat luni Ministerul Agriculturii.

România a primit 1 miliarde de euro de la CE pentru plățile în avans către fermieri. Foto arhivă

Sumele rambursate de Comisia Europeană acoperă plățile acordate fermierilor români sub formă de avans din schemele și intervențiile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

„Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plățile noastre către fermieri sunt bine fundamentate și eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme și pentru a menține stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat”, a declarat ministrul Barbu.

În urma rambursării încasate astăzi, valoarea totală a rambursărilor de la Comisia Europeană în perioada 2025–2026 se ridică la aproximativ 4,08 miliarde euro, incluzând toate defalcările pe fonduri europene gestionate de România.

Prin aceste rambursări:

* se confirmă corecta derulare a plăților către fermieri

* se asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăți

* se diminuează presiunea asupra bugetului național, fondurile fiind decontate de Comisia Europeană

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va continua autorizarea și plata sumelor aferente campaniei în curs, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul care li se cuvine.

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 11 decembrie 2025, modificările și completările aduse Hotărârii nr. 1570/2022 și Hotărârii nr. 1571/2022, acte normative care reglementează cadrul general de implementare a intervențiilor finanțate prin Planul Strategic PAC 2023–2027.

Prin aceste actualizări, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește clarificarea și simplificarea procedurilor, alinierea cu versiunea 7.1 a Planului Strategic, precum și întărirea transparenței și a respectării legislației europene.

Pentru partea de dezvoltare rurală (FEADR) sunt introduse norme privind clarificarea definițiilor, menționarea expresă a respectării Cartei drepturilor fundamentale ale UE, reguli unitare pentru situațiile în care solicitanții intră în insolvență sau faliment înainte de contractare, actualizarea prevederilor privind asistența tehnică și condiționalitatea socială, precum și publicarea informațiilor despre beneficiari conform Regulamentului (UE) 2021/2116.

În ceea ce privește intervențiile finanțate din FEGA, modificările vizează actualizarea condiționalității sociale, instituirea temeiului juridic pentru aprobarea unui sistem de evaluare a neconformităților prin ordin comun MADR–Ministerul Muncii și stabilirea cadrului de cooperare dintre APIA și Inspecția Muncii pentru accesul la informațiile privind sancțiunile din domeniul legislației muncii și SSM.

Actul normativ include o normă tranzitorie pentru proiectele selectate, dar necontractate, și stabilește un termen de 45 de zile pentru adoptarea ordinelor și procedurilor subsecvente.

Modificările aprobate nu afectează contribuția totală a Uniunii Europene destinată României prin PS PAC 2023–2027.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!