România a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice. Domeniile în care există riscul închiderii activităţii din lipsa resursei umane

În ultimii ani, companiile din România au început să-şi pună problema importului de angajaţi din ţări non-UE, care să asigure resursa umană în sectoarele în care există deficit de personal şi activitatea riscă să fie întreruptă din această cauză.

Aşadar, România a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice pentru industriile de HoReCa, producţie uşoară şi agricultură. În schimb, costurile ridicate asociate procedurii de angajare internaţională, concomitent cu durata relativ mare de închidere a proiectelor, reprezintă cele mai importante dezavantaje.

Printre dezavantaje se mai numără diferenţele culturale şi de limbă vorbită; integrarea angajaţilor străini într-o nouă cultură; un ciclu lung de angajare, începând cu realizarea documentaţiei şi demararea procedurilor pentru a obţine avizele necesare din partea instituţiilor statului; procesul de recrutare internaţională; volatilitatea forţei de muncă adusă.

Există, însă, şi avantaje pentru ţările în care trăiesc şi lucrează o foarte mare populaţie străină. Acestea se transformă treptat în centre multiculturale, cosmopolite, cu o serie largă de abilităţi nou formate, care pot contribui la progresul societăţii prin inovaţie şi creativitate.

„Fenomenul globalizării a încurajat migraţia, dar şi importul forţei de muncă mai ieftină. Este o practică des întâlnită, valabilă atât în cazul unor ţări mari precum Statele Unite ale Americii, unde populaţia latino-americană este preponderentă pe anumite sectoare de activitate, dar şi în cazul ţărilor mai mici, precum România. În 50 de ani, importul forţei de muncă va deveni o necesitate, dublată şi de evoluţia demografică negativă la nivelul României. Totuşi, problema imigraţei este una extrem de sensibilă şi politizată, mai ales în contextul actual, cand anumite state îşi pun problema dacă în această cursă de a câştiga forţă de muncă ieftină pentru anumite joburi pe care populaţia locală le refuză, nu cumva riscă să-şi piardă identitatea naţională”, consideră Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu 2-3 ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi. Industriile în care companiile au recurs la angajarea de lucrători străini sunt: HoReCa, producţie, industria uşoară, agricultură, construcţii, servicii, iar cei mai mulţi angajaţi străini provin din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda, ţări în care nivelul de trai este sub cel al României.

Pentru angajarea lucrătorilor străini, angajatorii români trebuie să parcurgă mai multe etape: obţinerea avizului de angajare, a unei vize de lungă şedere şi a dreptului de locuire pe teritoriul României, eliberarea unui permis de şedere în scop de muncă sau în scop de detaşare şi obţinerea avizului de angajare. Acesta din urmă este eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale, iar compania care îl solicită trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care să nu aibă obligaţii către bugetul de stat pe ultimul trimestru anterior depunerii cererii sau să nu se fi epuizat contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă.

Pachetul de beneficii pentru un angajat străin poate include biletul de avion spre România, cazare comună, iar în unele cazuri transport asigurat de la locul de cazare la locul de muncă şi bilet de avion spre ţara de origine la o anumită perioadă de timp. De asemenea, lucrătorii străini pot beneficia şi de masă asigurată şi bucătar specific regiunii din care provin. Pentru a facilita acomodarea acestora, angajatorii pot asigura grupului un reprezentant care vorbeşte o limbă de circulaţie internaţională.