România a avut cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul al treilea

0
Publicat:

Produsul Intern Brut al UE şi al zonei euro crescut cu 0,2% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul precedent, ţările cu cel mai puternic avans fiind România şi Cipru, potrivit Eurostat.

În ritm anual, Produsul Intern Brut al celor 19 state care au aderat la moneda euro a crescut cu 2,1% în trimestrul al treilea în timp ce în întreaga Uniune Europeană, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,4%.

În acest caz, ţările membre care au înregistrat cea mai mare creștere economică sunt: Cipru (5,4%), Portugalia (4,9%) şi România (4,7%), potrivit datelor publicate marți de Eurostat.

Comisia Europeană se aşteaptă ca economia europeană să se contracte în ultimul trimestru al acestui an, şi în primul trimestru al anului următor, din cauza creşterii preţurilor la energie şi a majorării dobânzilor, care vor limita cheltuielilor, creditarea şi încrederea.

Conform datelor publicate anterior de Institutului Naţional de Statistică, ritmul de creştere a economiei româneşti a încetinit la 1,3% în cel de-al treilea trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în condiţiile în care în T2 PIB a urcat cu 1,8% faţă de primele trei luni.

Speranțe de revenire a creșterii economice în primăvară

Potrivit estimării semnal a Institutului Naţional de Statistică, Produsul intern brut în trimestrul III 2022 a înregistrat o creştere faţă de trimestrul III din anul 2021 cu 4% pe seria brută şi cu 4,7% pe seria ajustată sezonier. 

Recent, în previziunile economice de toamnă, Comisia Europeană a estimat că Uniunea va reveni la creștere economică în primăvară.

,,Se preconizează că creșterea economică va reveni în Europa în primăvară, deoarece inflația își relaxează treptat influența asupra economiei. Cu toate acestea, având în vedere dificultățile puternice care frânează în continuare cererea, activitatea economică va fi modestă, creșterea PIB ajungând la 0,3 % în 2023 în ansamblu, atât în UE, cât și în zona euro.”, precizează Comisia.

Totodată, se preconizează că, până în 2024, creșterea economică își va recâștiga treptat forța, ajungând în medie la 1,6% în UE și la 1,5% în zona euro.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi