Riscul unei recesiuni mondiale a crescut, avertizează FMI

0
Publicat:

Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a avertizat luni că riscul unei recesiuni mondiale a crescut şi că lumea a intrat în prezent într-o epocă de ,,fragilitate şi volatilitate'', relatează agenţia EFE.

Economia mondială ar putea avea cel puţin două trimestre de creştere negativă, Foto: Arhivă Adevărul

,,Am calculat că aproximativ o treime din economia mondială va avea cel puţin două trimestre consecutive de creştere negativă anul acesta sau anul următor şi pierderile rezultate din decelerarea economiei mondiale vor fi, de acum până în 2026, de patru mii de miliarde'' de dolari, a indicat Georgieva, informează Agerpres.

Directoarea FMI a făcut aceste declaraţii în cadrul unei dezbateri la care a fost însoţită de preşedintele Băncii Mondiale (BM), David Malpass, şi care a marcat începerea reuniunilor anuale pentru 2022 ale acestor instituţii la Washington, unde principalii responsabili economici vor discuta despre perspectivele economiei mondiale.

Acestea sunt primele reuniuni cu participare faţă în faţă în ultimii trei ani, a amintit Georgieva, o perioadă în care am trăit ,,lucruri de neimaginat care au avut consecinţe importante'', ea menţionând pandemia, invazia rusă în Ucraina şi dezastre climatice pe toate continentele.

,,Toate acestea au adus oamenii într-o situaţie foarte dificilă. Ei sunt epuizaţi şi trebuie să facă faţă unei crize a costului vieţii'', iar această situaţie ,,este în mod special dificilă pentru ţările în dezvoltare'', a rezumat Georgieva.

La rândul său, David Malpass a subliniat în acest sens că nivelurile de îndatorare ale ţărilor în dezvoltare ,,au devenit tot mai oneroase'', iar creşterea ratelor dobânzilor la împrumuturi le îngreunează şi mai mult situaţia, la fel şi creşterea inflaţiei.

,,Cu 70 de milioane de săraci în plus'', conform ultimei analize a BM, şi o reducere cu 4% a venitului mediu, ,,obiectivul nostru de prosperitate comună nu este atins'' şi ,,au loc inversări ale dezvoltării'', a completat Malpass.

În acest timp, Georgieva a subliniat că ,,abordarea în comun a politicilor monetare şi a politicilor fiscale anul acesta este absolut primordială'', ea insistând că nu ar fi deloc bine ca politicile monetare ,,să apese frâna'' şi cele fiscale ,,să apese acceleraţia''.

Aceasta a susţinut că sunt necesare investiţii şi pentru combaterea crizei climatice, argumentând că în condiţii de inflaţie şi recesiune ,,vom supravieţui ca umanitate'', dar ,,nu putem supravieţui unei crize climatice neîncetate''.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro