Remus Vulpescu: Suntem pregătiţi să semnăm contractul de privatizare a Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sunt gata să semneze încă de vineri contactul pentru vânzarea capitalului majoritar al societăţii Oltchim către adjudecatarul licitaţiei, Dan Diaconescu, a declarat şeful OPSPI, Remus Vulpescu.

"Negocierile au termen maxim pentru semnare luni. Noi suntem pregătiţi de astăzi (n.r. - vineri) să semnăm contractul", a spus şeful OPSPI pentru Agerpres.

Părţile implicate nu au reuşit, până în prezent, să ajungă la un acord scris pentru principalele puncte ale discuţiilor, cum ar fi plata salariilor angajaţilor, preluarea Arpechim, situaţia datoriilor Oltchim.

"În acest contract, pentru 80% dintre puncte, care nu sunt foarte importante, toată lumea este de acord. Pentru 20% dintre puncte, cele importante, deocamdată nu avem prevederi în contract cu care toate părţile să fie de acord", a declarat avocatul Daniel Fenechiu, vineri, înainte de reluarea negocierilor.

Reprezentantul lui Dan Diaconescu nu a dat detalii suplimentare în ceea ce priveşte confirmarea faptului că Diaconescu deţine suma necesară de 45 milioane euro, precizând, însă, că îl crede pe clientul său când spune că deţine banii necesari, "fie din împrumuturi/sume atrase, fie din resurse proprii".

Prezent la negocieri, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat că cele trei părţi au ajuns la un acord în privinţa solicitărilor angajaţilor, respectiv acordarea salariilor restante înainte de semnarea contractului şi repornirea combinatului.

"Din punctul nostru de vedere, solicitările noastre vor fi aplicate. Am ajuns la un acord în privinţa tuturor punctelor", a spus acesta.

Sindicalistul a fost contrazis, ulterior, de avocatul Fenechiu, care a precizat că în scris nu s-a ajuns la un acord, că "nu există prevederi în contract, dar Dan Diaconescu s-a angajat să plătească salariile, apoi să repornească activitatea combinatului Oltchim".

Negocierile pentru semnarea contractului au început luni, 24 septembrie 2012, iar termenul final este luni, 1 octombrie 2012.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete