Reguli mai stricte pentru aducerea muncitorilor străini: Vor dispărea firmele de apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aducerea în țară a personalului străin va fi posibilă doar prin intermediul agențiilor acreditate și prin depunerea unor garanții financiare considerabile, conform unui nou proiect de lege.

Doar firmele acreditate vor mai putea aduce muncitori străini în România

Se preconizează că odată cu aceste schimbări legislative o mare parte a companiilor care în prezent au ca obiect de activitate recrutarea și plasarea personalului străin în țară vor fi nevoite să își sisteze activitatea.

La solicitarea patronatelor din domeniul recrutării de muncitori străini, în prezent se lucrează la un nou set de reglementări al căror scop final este acela de a reduce considerabil fraudele existente pe piața importului de personal, a oferi garanții suplimentare angajatorilor români și de a combate într-o manieră eficientă traficul de persoane.

Printre prevederi se numără și înființarea unei autorități speciale care va acredita agențiile de recrutare, existența unui Registru European de Evidență a Muncitorilor Străini, precum și obligativitatea ca firmele din domeniu să dețină un capital social de minim 80.000 de euro și să ofere garanții financiare de minim 3000 de euro pentru fiecare muncitor străin plasat.

Vor dispărea firmele de apartament

,,Practic va crește foarte mult costul pentru aducerea și garantarea muncitorilor.

Vor rămâne pe piață doar agențiile care se ocupă strict de recrutare și plasare. Vor dispărea firmele de apartament care vând avizele de muncă. Noi oferim garanții financiare foarte mari pentru personalul străin adus în țară încă de acum 13 ani. Vorbesc aici despre personalul din Filipine, pentru care chiar și fără existența acestei legii suntem obligați să monitorizăm constant personalul adus în țară și să garantăm pentru fiecare om în parte. Mai mult decât atât, schimbarea angajatorului se face doar prin noi și cu aprobarea Ministerului Muncii din Filipine, asigurând astfel siguranța financiară a filipinezilor. Nu veți găsi personal filipinez care stă fără cazare sau mâncare. Acum acest model se va aplica peste tot, iar cine nu se va supune va fi exclus de pe piață”, a declarat Yosef Gavriel Peisakh, General Manager Work from Asia.

Despre consecințele suportate de agențiile de recrutare atunci când vorbim despre muncitori care decid să fugă din țară, Yosef Gavriel Peisakh a completat: ,,În situațiile în care se va constata că cel mult 25% din personalul plasat de către o agenție a fugit din România, licența companiei respective va fi revocată, iar agențiile vor plăti 3.000 de euro pentru fiecare muncitor care nu și-a respectat clauzele contractuale.

După mai bine de treisprezece ani, în care Work from Asia şi-a consolidat poziţia pe piaţa muncii din România şi a devenit una dintre cele mai importante companii de plasare şi recrutare a personalului asiatic, agenţia deţine în prezent resursele susţinerii unui volum mare de forţă de muncă disponibilă pentru marii angajatori.

O companie care a securizat şi intermediat cu succes sute de contracte de recrutare pentru aproape toate domeniile de business, Work from Asia asigură forţă de muncă din ţări precum Filipine, Vietnam, Nepal, Sri Lanka, Indonezia, Pakistan, India şi Bangladesh.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare