Reducerea TVA va fi anunţată cu o lună înainte, marii retaileri promit ieftiniri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumpărătorii din marile magazine vor beneficia de ieftiniri dacă Guvernul va reduce TVA

Marii retaileri au cerut ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, ca reducerea la TVA să nu intre în vigoare în ianuarie 2015, pentru că ar afecta lunile cu cele mai mare vânzări pentru ei, noiembrie şi decembrie, consumatorii aşteptând ieftinirile, şi l-au asigurat de reducerile preţurilor la raft.

"Am discutat cu retailerii când să facem această reducere de TVA pentru ca şi ei să poată opera reducerile şi să nu scadă consumul. O parte însemnată a reducerii la TVA, dar şi la accize, o vom regăsi la raft. Dumnealor m-au asigurat că, precum în cazul pâinii, reducerile se vor vedea la raft. Am convenit ca înainte cu minim o lună să se facem anunţul reducerii TVA", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Vâlcov.

Ministrul a arătat că reducerea TVA la pâine a condus la creşterea pieţei fiscalizate cu 23%, iar economiile din buzunarele românilor au fost de 295 milioane lei. TVA la pâine a fost redus de la 24% la 9% în septembrie 2013.

Marile reţele de magazine au solicitat ministrului Finanţelor ca reducerea TVA să nu se realizeze în ianuarie pentru că ar afecta lunile cu cele mai mare vânzări, noiembrie şi decembrie, consumatorii aşteptând ieftinirile.

Ce vor retailerii

"O micşorare a TVA să nu fie realizată în ianuarie pentru că ar afecta vânzările din lunile anterioare. Pentru retaileri şi în special pentru cei de bunuri de folosinţă îndelungată, precum Mobexpert sau Dedeman, lunile noiembrie şi decembrie sunt cele mai importante pentru noi din punctul de vedere al vânzărilor", a declarat Dan Şucu, preşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), care este şi proprietarul producătorului şi retailerului de mobilă Mobexpert.

Şucu a arătat că, după majorarea TVA de la 19% la 24%, piaţa nefiscalizată în industria mobilei s-a dublat, iar acest domeniu nu este cunoscut ca evazionist.

Vâlcov: Creşterea consumului se va accentua

Darius Vâlcov a arătat că reducerea TVA s-ar putea realiza înainte de 1 ianuarie 2016. El a arătat că după această reducere este posibil să asistăm la o creştere mai accentuată a consumului.

Potrivit datelor INS, comerţul cu amănuntul a crescut cu 7% anul trecut, susţinut de avansul vânzărilor de produse nealimentare, alimente, băuturi, tutun şi carburanţi.

Reducerea TVA se va face la tot lanţul, nu numai la comerciant.

Cum vor scădea taxele

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%.

Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

Proiectul noului Cod Fiscal mai include reducerea, tot de anul viitor, a accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14% din ianuarie 2019.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a fost constituită în anul 2003 şi are ca membri Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa, Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach şi Mobexpert.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!